Washington. Ucraina ar putea câștiga războiul
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Katie Godowski)
Sursă foto: Pexels (Katie Godowski)
Pentagonul transmite că Ucraina ar avea șanse să câștige războiul. 

Şeful Pentagonului Lloyd Austin a afirmat luni că Ucraina ar putea câştiga războiul, adoptând un ton hotărât ofensiv a doua zi după prima vizită la Kiev a unor lideri americani de la declanşarea invaziei ruse, relatează France Presse, citat de Agerpres. 

"Ei pot câştiga dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit", a declarat el după această deplasare în timpul căreia s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însoţit de secretarul de stat Antony Blinken.

"Primul lucru pentru a câştiga este să crezi că poţi câştiga. Şi ei sunt convinşi că pot câştiga", le-a spus secretarul american al apărării unor jurnalişti despre ucraineni.

Vizită confidențială la Kiev

Din motive de securitate, această vizită la Kiev a fost învăluită în strictă confidenţialitate, confirmată de Washington doar după ieşirea lui Lloyd Austin şi Antony Blinken de pe teritoriul ucrainean.

Secretul a fost însă dezvăluit de însuşi preşedintele Zelenski sâmbătă, apoi de responsabili ucraineni care duminică au confirmat prezenţa celor doi miniştri americani.

Antony Blinken şi Lloyd Austin au discutat cu presa doar luni dimineaţă după o lungă călătorie cu trenul între capitala Ucrainei şi Polonia.

Diplomații americani și ajutorul militar se vor întoarce

În faţa interlocutorilor lor, cei doi oficiali au anunţat revenirea treptată a unei prezenţe diplomatice americane în Ucraina şi ajutor militar suplimentar.

Statele Unite tocmai au intensificat livrarea de echipamente militare către Ucraina. Acum îi furnizează arme grele, pentru a rezista ofensivei ruse în partea de est a ţării.

"Vrem să vedem Rusia slăbită într-o asemenea măsură încât să nu poată face aceleaşi lucruri ca invazia Ucrainei", a mai spus şeful Pentagonului.

"Ea şi-a pierdut deja multe capacităţi militare şi o mulţime de trupe, să fim sinceri, şi nu am dori ca ea să poată reînnoi rapid acele capacităţi", a adăugat el.

Antony Blinken a mai indicat că preşedintele american Joe Biden va numi o nouă ambasadoare a SUA în Ucraina în zilele următoare. Este vorba despre Bridget Brink, actuala ambasadoare în Slovacia.

Postul diplomatic din Ucraina era condus din 2019 de însărcinaţi cu afaceri.

Mai multe ambasada s-au redeschis la Kiev

Revenirea unei prezenţe diplomatice americane în ţară va fi foarte progresivă, în timp ce Statele Unite se arată mult mai prudente faţă de mai multe ţări europene care şi-au redeschis deja ambasadele la Kiev, notează AFP.

"De la izbucnirea ostilităţilor, avem o echipă în Polonia care face această treabă. Începând cu această săptămână, membrii acestei echipe vor efectua deplasări în aceeaşi zi în interiorul Ucrainei", a explicat un înalt responsabil al Departamentului de Stat.

Statele Unite îşi vor spori şi mai mult ajutorul militar, cu deblocarea unui pachet de 700 de milioane de dolari, inclusiv aproximativ 300 de milioane pentru a permite ucrainenilor să achiziţioneze pe piaţă armamentul de care au nevoie, au spus responsabilii americani.

Restul acestei sume va merge către aliaţii regionali ai Ucrainei care au furnizat ajutor şi trebuie să-şi reconstituie stocurile de arme.

Joe Biden anunţase deja joia trecută o nouă tranşă de 800 de milioane de dolari. În total, potrivit Washingtonului, Statele Unite au acordat ajutor militar Ucrainei de peste 4 miliarde de dolari de la începutul mandatului preşedintelui democrat.

Lloyd Austin şi Antony Blinken nu sunt primii oficiali străini care s-au dus la Kiev după retragerea trupelor ruse de la periferia capitalei ucrainene. Ei au fost precedaţi de premierul britanic Boris Johnson şi de mai mulţi responsabili europeni, printre care preşedinta Comisiei Europene Ursula Von der Leyen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel