Potrivit Agerpres, dacă în zilele trecute pelerinii trebuiau să stea la un rând de aproximativ doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul cu raclele sfinților, luni dimineața, din cauza frigului, credincioșii stau la un rând de câteva sute de metri.
Peste 160 dintre pelerinii care au venit la Iași pentru a se închina la sfintele moaște au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Grupării Mobile Bacău, Marius Țăranu, de vineri seara și până în prezent opt persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Niciuna dintre aceste persoane nu este în stare gravă, ei fiind stabilizați.
Ziua de 14 octombrie reprezintă pentru întreaga Ortodoxie o sărbătoare prilejuită de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. În această perioadă, mii de pelerini vin la Iași din toate colțurile țării dar și din afara granițelor, ca să o cinstească pe ocrotitoarea Moldovei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Andreea și Cătălin Munteanu, instructorii care au pus țara pe podiumul mondial, la Părinți Prezenți
- Politicienii, afaceriștii și doctorii, la înghesuială cu alți deținuți în penitenciar. Șef Arest Central: Este ca la medic
- 1 Mai înainte de Paști, teroarea românilor. După cozi la mici urmează cozi la spovedanie