Data publicării:

VREMEA se va răci. PROGNOZA METEO pe trei zile

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
ceata1352792564-1357120791
ceata1352792564-1357120791

Cum va fi vremea în București și în țară.

Alegeri prezidentiale 2024

BUCUREȘTI

În Capitală, cerul va avea înnorări şi mai ales dimineaţa se va semnala ceaţă. Dimineaţa, 0-1 grad iar la amiază, 5...6 grade.

MUNTE

La munte, vremea se va încălzi uşor faţă de ieri. La amiază vor fi 6 grade la Paltinis, 5 la Predeal, 4 la Sinaia, Semenic si Stina de Vale si 1 grad la Toaca. Cerul va fi temporar noros. În nordul Carpaţilor Orientali vor cădea precipitaţii mixte, în timp ce în restul zonei montane, izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste.

Stratul de zăpadă măsoară 68 de cm la Balea Lac, 21 de cm la Sinaia, 16 la Predeal, Arieseni, 12 cm, 10 la Paltinis, Straja- 9 cm.

VREMEA PE 2 ZILE

Sâmbătă, cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice şi la munte, unde se vor semnala precipitaţii pe spaţii extinse. Vor fi mai ales ploi care spre seara trec şi în lapoviţă şi ninsoare la munte dar şi în Maramureş, Banat, Crişana, Transilvania şi vestul Olteniei. Vor fi condiţii de polei. În sudul şi estul teritoriului, înnorările vor fi temporare, doar pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie sau de burniţă, iar în zonele joase se va semnala ceaţă, posibil persistentă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade la Miercurea Ciuc şi 13 grade la Piteşti.

În Capitală, cerul va fi parţial noros. Dimineaţa, în jur de zero grade si ceaţă şi la amiază, 9...10 grade.

Duminică, vremea se va răci faţă de sâmbătă. Cerul va fi temporar noros. Se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare la munte, mixte în Maramureş şi pe arii mai restrânse în Transilvania şi în nordul Moldovei şi izolat, mai ales ploi, în celelalte regiuni. Vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari pe crestele montane, trecător spulberând zăpada. Temperaturile maxime, în scadere, vor fi tot pozitive în toată ţara dar se vor opri la 9 în Lunca Dunării la Alexandria si Giurgiu.

Vremea se va răci uşor şi în Bucureşti. Cerul va fi temporar noros, favorabil trecător precipitaţiilor slabe, cel mai probabil ploaie. 0-1 grad dimineaţa. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade.

REGIUNI

Vineri, vreme fără soare şi în regiunile extracarpatice. Local va ploua slab, iar în nordul Carpaţilor Orientali vor fi şi lapoviţe şi ninsori. Maximele sunt în continuare mai mari decât normal, de la 4 grade în depresiunile transilvane până la 10 grade la Reşiţa şi Timişoara.

În sud, vremea nu se schimbă semnificativ: ceaţa şi nori josi, cu puţin soare în Oltenia şi zonele de deal ale Munteniei. Maximele sunt mari, între 8 şi 12 grade mai coborate în Muntenia până la 5-6 grade.

Vreme fără soare şi în Dobrogea, ceaţă, nori stratiformi şi izolat burniţă. La amiază 6 grade la Tulcea si 7 la Constanţa.

Este cald pentru această dată şi în Moldova chiar dacă maximele sunt doar între 3 si 6 grade, ceva mai mari în Subcarpatii la Piatra Neamţ. Ceaţa este la datorie, în zonele joase va persista şi poate fi asociată cu burniţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel