Vremea se va menţine rece, în următoarele trei zile, geroasă în majoritatea regiunilor dimineaţa. Ninsorile vor continua în vestul, centrul şi nordul ţării, dar nu vor mai fi la fel de intense, potrivit datelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Miercuri, în ţară, vremea va fi rece, geroasă în orele dimineţii în majoritatea zonelor. În vestul, centrul şi nordul ţării cerul va fi mai mult noros şi, mai ales după-amiaza şi noaptea, va ninge. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade, iar cele minime între -12 şi -2 grade.
Joi, la nivelul întregii ţări, cerul va avea înnorări temporare. Va ninge local în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, mai ales în cursul zilei, iar în celelalte regiuni ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse. În Bucureşti, cerul va fi temporar noros, favorabil trecător ninsorii slabe.
Vineri, vremea va fi geroasă noaptea în jumătatea de est a ţării. Cerul va fi temporar noros. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -9 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi -1 grad în dealurile Olteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între -15 şi -5 grade.
La București vremea va fi rece, geroasă în orele dimineții, când vor fi condiții de ceață. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -6 grade, iar cea minimă va fi de -8...-7 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024