Data actualizării:
Data publicării:

Vremea rece, periculoasă pentru unii oameni. Medic: Aceste persoane trebuie să fie cele mai avizate asupra riscului

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Vremea rece poate fi periculoasă pentru unele persoane.

Frigul și schimbarea bruscă a vremii pot afecta inima, susțin medicii. Cardiologul Silviu Dumitrescu a explicat, la Antena 3 CNN, cum ne putem menţine tensiunea arterială în limite normale în astfel de situații.

Potrivit acestuia, dacă știţi că aveţi deja hipertensiune, este bine să monitorizați valorile tensiunii arteriale pe măsură ce vremea se răcește și să cereţi neapărat sfatul medicului. Se pare că la hipertensivi reacția normală a organismului este augmentată. 

"Reacția organismul lui la frig este să facă vasoconstricție, adică vasele să se strângă și evident presiunea arterială să crească. Acest lucru este un lucru fiziologic pe care îl experimentăm toți atunci când ne expunem la temperaturi scăzute. Mai ales dacă este o furtună. Adică nu doar temperatură scăzută, ci vânt puternic și condiții meteo deosebite.

VEZI ȘI: Obiceiul banal care duce la AVC. Vlad Ciurea: Este adevărat! Crește tensiunea. Poate să apară accident vascular ischemic sau hemoragic, tranzitoriu sau definitiv

Dr. Silviu Dumitrescu: Aceste persoane trebuie să fie cele mai avizate asupra riscului de a-și crește tensiunea

La hipertensivi, această reacție normală a organismului este augmentată. Adică avem o creștere suplimentară a tensiunii arteriale și există o categorie de hipertensivi la care acest tip de reacție este și mai mare: acei hipertensiv care ne spun că au o variație mare a tensiunii arteriale în mod obișnuit. Adică persoanele care își cresc tensiune arterială în circumstanțe de tipul: stres, emoții, stări de tensiune, suprasolicitări de orice fel.

Aceste persoane trebuie să fie cele mai avizate asupra riscului de a-și crește tensiunea atunci când se expun la condiții meteo deosebite. Pentru că studii recente au arătat că, această categorie de persoane care au o variabilitate a tensiunii arteriale crescut, au, evident, și în situația asta, un răspuns presor excesiv, adică o creștere mare a tensiuni arteriale.", a explicat cardiologul Silviu Dumitrescu.

VEZI ȘI: Decembrie cu temperaturi de vară în Spania. În România, Cod galben de ploi. Florinela Georgescu, ANM: Urmează o răcire

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel