Vremea răcoroasă se menține și în weekend
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
litoral
litoral

Vineri, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă vineri. Temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu caracter local în majoritatea zonelor. Pe arii restrânse, mai ales la munte, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 26 de grade, iar cele minime între 9 şi 17 grade.

La București, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare şi mai ales în orele după-amiezei va ploua în aversă. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 13...15 grade.

Vremea va fi în general instabilă și la munte. Temporar înnorările vor fi accentuate şi local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. Valorile temperaturii aerului se vor menţine scăzute, comparabile cu cele din intervalul anterior.

Sâmbătă, în  estul, centrul şi nordul ţării vremea va fi rece pentru începutul lunii iulie, iar instabilitatea atmosferică accentuată se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În restul teritoriului valorile termice se vor situa uşor sub mediile climatologice ale datei, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, mai ridicate în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime între 7 şi 17 grade.

La munte, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Manifestări ale instabilităţii atmosferice, dar de intensitate mai mică şi pe arii mai restrânse, vor fi şi în Carpaţii Occidentali. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante faţă de intervalul anterior.

Pentru Litoral, vremea se menţine în general instabilă. Cerul va fi variabil, temporar mai noros după-amiaza şi în prima parte a nopţii, când vor fi averse temporare de ploaie, însoţite de descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în timpul averselor.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 22 grade, iar cele minime între 16 şi 17 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 19 şi 21 grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel