Data publicării:

Vremea până la jumătatea lunii octombrie. Elena Mateescu (ANM), prognoza pe următoarele săptămâni

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Elena Mateescu a spus cum va fi vremea în următoarele săptămâni.

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a intervenit telefonic la Antena 3 CNN, unde a spus cum va fi vremea în următoarele săptămâni.

„Vorbim de o vreme de vară în prima lună din această toamnă. La acest sfârșit de săptămână, mâine și duminică, e posibil să consemnăm valori caniculare în sudul țări, adică 35 de grade Celsius. Până la sfârșitul lunii e posibil ca temperaturile să caracterizeze o vreme în continuare deosebit de caldă.

Posibilitatea ca luna septembrie din acest an să fie în top 3 cele mai călduroase luni septembrie rămâne ridicată, pentru că în 1994, septembrie a înregistrat o abatere termică pozitivă de 4,2 grade, iar în acest an, până la acest moment înregistrăm o abatere termică de 3,6 grade Celsius.

Luând în considerare și ce urmează până la finalul lunii, există o probabilitate foarte mare ca această lună să fie una dintre cele mai călduroase. Azi dimineață, la 51 de stații meteorologice am înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime pentru o zi de 22 septembrie de când se fac măsurători meteorologice. Este posibil ca în următoarele 3 zile, la nivelul maximelor, să se constituie ca recorduri zilnice ale temperaturilor maxime“, a spus directorul ANM.

Vremea în săptămânile următoare

Directorul ANM a spus și cum va fi vremea în următoarele săptămâni.

„Actualizarea estimărilor pentru următoarele 4 săptămâni indică o probabilitate mare, mai ales pentru săptămâna 25 septembrie - 2 octombrie, să înregistrăm în medie temperaturi foarte ridicate, cu abateri pozitive mai mari de 4 grade în aproape toată țara. De asemenea, chiar și în săptămânile 2-9 octombrie și 9-16 octombrie e posibil să înregistrăm în medie valori pozitive peste ceea ce ar fi normal.

Cel puțin până la jumătatea lunii octombrie e posibil să consemnăm o vreme mai caldă decât în mod obișnuit.“, a mai spus Elena Mateescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel