Data publicării:

Vremea, meteo august. Vremea se încălzește

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vremea se va încălzi treptat în perioada următoare ajungând până la 34 de grade în data de 19 august, în Banat, Muntenia şi Oltenia, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 14 - 28 august 2017. 

În Banat vremea se va încălzi treptat, de la o medie a temperaturilor maxime de 27 de grade în prima zi de prognoză, până la 34 de grade în data de 19 august. La sfârşitul primei săptămâni temperaturile diurne vor scădea cu 6 - 7 grade, apoi vor creşte din nou, astfel ca în intervalul 23 - 27 august vor atinge, în medie, 32 - 33 de grade. Temperaturile minime vor avea variaţii asemănătoare. Media lor va creşte de la 14 - 15 grade, până la 17 grade în 20 august. Ulterior vor scădea cu aproximativ 3 grade, iar din 22 august vor fi în uşoara creştere, până la o medie de 16 grade. Vor fi averse, pe arii extinse, în zilele de 19 şi de 20 august şi doar izolat în restul intervalului de prognoză. 

În zona Crişanei, până sâmbătă, 19 august, valorile termice diurne vor fi în creştere şi vor atinge, în medie, 33 de grade. În 20 august se vor înregistra cu aproximativ 6 grade mai puţin, apoi se va încălzi din nou, astfel ca între 23 şi 27 august media temperaturilor maxime va ajunge la 31 - 32 de grade. Temperaturile minime vor creşte de la 14 grade, până la 17 grade în dimineţile de 19 şi de 20 august. În 21 şi 22 august media acestora pe întreaga regiune va fi cu 2 - 3 grade mai mică, iar între 23 şi 27 august se va situa în jurul valorii de 15 grade. Probabilitatea pentru averse va fi ridicată în zilele de 19 şi 20 august, în timp ce în restul intervalului doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurta durată. 

În Transilvania vremea va intra într-un proces de încălzire, care va culmina în data de 19 august, când temperaturile maxime vor atinge în medie 32 de grade. În următoarele două zile se va răcori, astfel ca media maximelor termice nu va mai depăşi 28 de grade. Va urma o nouă perioadă de încălzire, iar cele mai mari medii vor atinge 31 de grade. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative, iar media lor va avea valori între 12 şi 14 grade. Vor fi averse pe arii extinse în 19 şi 20 august, când şi cantităţile de apa vor fi mai însemnate, şi izolat în restul intervalului. 

Prognoza de specialitate relevă că, în Maramureş, valorile termice diurne vor fi în creştere, de la o medie de la 27 de grade în prima zi, până la 32 - 33 de grade în ziua de 19 august. Vremea se va răcori în jurul datei de 20 august, apoi se va încălzi din nou, dar de aceasta data media maximelor termice nu va mai depăşi 30 - 31 de grade. Temperaturile minime vor avea variaţii asemănătoare, cele mai calde nopţi vor fi în 19 şi 20 august, media urmând să atingă 15 grade, iar cele mai răcoroase, în 15, 16 şi 22 august când se vor atinge 13 grade. Vor fi averse în zilele de 19 şi 20 august şi doar izolat, în restul zilelor de prognoză. 

În Moldova vremea va intra într-un proces de încălzire treptata, de la valori medii maxime de 24 - 25 de grade în prima zi a intervalului de prognoză, până spre valori în jurul a 32 de grade, în data de 19 august. Ulterior, mediile maximelor termice vor scădea până spre 28 de grade. Din data de 22 august şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni nu vor mai fi variaţii notabile, urmând ca media temperaturilor maxime să atingă 30 - 31 de grade. În ceea ce priveşte evoluţia temperaturilor minime, nu vor fi variaţii semnificative, media acestora urmând a fi de 16...17 grade. Valori mai scăzute vor fi în jurul datei de 22 august, când media va fi de 14 - 15 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată la începutul intervalului şi în jurul datei de 20 august. 

[citest si]

În Dobrogea în cele două săptămâni de prognoză nu vor fi variaţii semnificative ale valorilor termice. Media maximelor se va situa între 28 şi 30 de grade, iar a minimelor între 18 şi 20 de grade. Temperaturi diurne mai coborâte vor fi la începutul intervalului şi în jurul datei de 22 august, când media se va situa în jurul valorii de 26 de grade. Pe arii restrânse vor fi ploi de scurta durata, cu o probabilitatea mai mare la începutul intervalului, în 16 şi 17 august şi în jurul datei de 21 august. 

În Muntenia până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză vremea se va încălzi uşor, de la valori medii maxime de 30 de grade, la valori medii de 34 de grade, în 19 august. În zilele de 20 şi 21 august media temperaturilor maxime va scădea spre 30 de grade, apoi, va creşte din nou, şi se va situa în jurul valorii de 32 de grade. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative, media acestora urmând a fi cuprinsa între 16 şi 18 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi mai ridicată la începutul intervalului, precum şi în 17 şi 20 august. 

În Oltenia temperaturile medii diurne vor creşte treptat de la 30 de grade, până la 34 - 35 de grade în data de 19 august, apoi, până în 21 august, vor scădea la aproximativ 30 de grade. Ulterior, media maximelor termice va creşte uşor spre 32 - 33 de grade, iar până la finalul intervalului de prognoza nu se va modifica semnificativ. Media temperaturilor minime va fi de 16 - 17 grade în prima săptămână şi de 15 - 16 grade în cea de a doua. Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată în 14 august, apoi în zilele de 16, 17 şi 20 august. 

În Muntenia, până în jurul datei de 19 august mediile temperaturilor diurne vor creşte de la valori de 17 - 18 grade, spre valori în jurul a 22 de grade, iar a celor nocturne, de la 9 - 10 grade, până la 12 grade. În zilele de 20 şi 21 august vremea se va răcori, urmând ca mediile maximelor să atingă valori de 18 - 19 grade, apoi temperaturile vor creşte uşor, iar la sfârşitul intervalului se vor situa în jurul a 21 de grade. Minimele vor scădea în jurul datei de 21 august spre valori medii de 9 grade, apoi vor creşte uşor şi treptat urmând să atingă 11 - 12 grade. Vor fi condiţii de averse în fiecare zi, dar pe arii mai extinse în jurul datei de 20 august, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel