Vremea intră într-un proces de încălzire. Vezi prognoza
Vreme devine din ce în ce mai caldă, cu valori termice peste zi ce vor ajunge să se situeze chiar uşor peste temperaturile normale pentru un miez de februarie. Se vor înregistra maxime cuprinse chiar între 2 şi 12 grade pe parcursul zilei de sâmbătă, ce pare a se anunţa ziua cea mai caldă din următorul interval. Pot apărea primele inundații.
Joi, chiar dacă soarele de peste zi ne-ar mai încuraja termic, ceaţa care persistă în special în sud şi în sud-vest la câmpie nu va permite temperaturii să se avânte prea mult. Cu alte cuvinte, maximele rămân în limite comparabile cu cele de miercuri, cu valori de la minus 2 la 8 grade Celsius, temperaturi, de altfel, normale pentru un miez de februarie în majoritatea regiunilor ţării. Norii sunt totuşi şi ei prezenţi, dar abia spre seară se mai încumetă să lase ceva precipitaţii prin nord-vestul şi nordul ţării. Vorbim de ninsori în Maramureş şi nordul Transilvaniei, ca şi în zona montană. Lapoviţele şi chiar ploile se vor arăta joi în Crişana şi nordul Moldovei, iar vântul va fura din grade în Dobrogea şi la munte, unde va prezenta intensificări.
Capitala va porni ziua de joi cu o temperatură de iarnă în toi, minus 8 grade. Peste zi însă bucureştenii au toate şanse să mai zărească şi soarele printre nori, aşa că mercurul va sălta spre orele prânzului peste valoarea de îngheţ cu aproximativ 3 grade. E drept, pentru a zări soarele, va trebui să aşteptăm până când ceaţa matinală se va risipi.
Vineri, vremea se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării. Mai apar nori pe cer în vestul, nordul şi centrul ţarii şi va ninge la munte, pe când în Maramureş şi Transilvania, precipitaţiile vor fi mixte. Locuitorii din Banat, Crişana, Moldova şi Dobrogea vor avea nevoie de umbrele. Vântul se sufla destul de alert în sud şi sud-est, şi încă şi mai tare la munte. Temperaturile maxime fac un salt peste ce ar fi normal la această dată, aşa că ne vom bucura de valori între 0 şi 10 grade.
În Capitală, vineri, vremea continuă să se încălzească. Bucureştenii se vor bucura de soare, dar dacă nu ar fi vântul care să sufle aşa de hotărât, poate ar simţi cele 5-6 grade la adevărata lor valaore.
Ziua de sâmbătă soseşte cu nori în vestul, centrul şi nordul ţării. În aceste regiuni cad precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă. În celelalte zone ale ţării, sâmbătă va fi o zi însorită, ploile fiind de semnalat doar în mod izolat. Vântul cutreieră mai toată ţara, şi după cum este de aşteptat, la munte suflă cu putere. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua de joi, vor fi exclusiv pozitive şi se vor situa între 2 şi 12 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News