Vremea în weekend. Vești bune odată cu 1 mai 2023. Dar tot nu scăpăm de ploi! Anunț de la ANM
Iată cum se anunță vremea în zilele ce urmează.
Vremea în weekend. Prognoza meteo 22 - 23 aprilie 2023
Weekendul debutează cu vreme instabilă. Sâmbătă, 22 aprilie 2023, vor fi condiții favorabile pentru producerea averselor și furtunilor pe suprafețe extinse. Dimineața, vor fi averse mai ales în sudul țării, iar ulterior și în regiunile estice și centrale. În ciuda averselor, din acest weekend vremea se îmbunătățește, norii se mai risipesc, iar temperaturile cresc ușor.
Duminică, în nord-estul țării în principal, vremea va fi mai răcoroasă. În zonele depresionare, dar și-n estul Transilvaniei, vorbim despre brumă și minime negative. Vestea bună este că vom scăpa de ploile persistente și vremea va începe să fie mai însorită în cea mai mare parte a țării.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunțat, la Antena 3, că ”urmează o vreme a extremelor meteorologice în săptămâna ce urmează. La acest sfârșit de săptămână discutăm de temperaturi la nivelul maximelor apropiate de specificul datei din calendar, 14-19 grade, minime de 2-10 grade, posibil mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, ploi în majoritatea regiunilor, mai ales în regiunea Carpaților Meridionali și de curbură, dar și în zonele sub-montane aferente, iar la altitudini mai mari de 1.800 de metri putem consemna precipitații mixte.
Vremea de 1 mai. Prognoza meteo
Săptămâna care vine aduce o vreme instabilă, cu temperaturi maxime de la 13 la 20 de grade și cu posibilitatea de a avea averse în cea mai mare parte a țării. Și actualizarea estimărilor pentru intervalul 24 aprilie - 22 mai indică o probabilitate foarte mare ca regimul de precipitații să fie excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona de sud-est”.
”Ne așteptăm ca, din punct de vedere termic, valorile la nivelul maximelor să ajungă la 16-17 grade în zona litoralului, 17 grade în zona Capitalei, iar minimele pe parcursul nopții de duminică spre luni, 30 aprilie - 1 Mai, pozitive în cea mai mare parte a țării. Sunt posibile ploi locale, cu o probabilitate mai mare în zona de munte“, a conchis Elena Mateescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News