Data actualizării:
Data publicării:

Vremea în weekend, prognoza meteo. Revin temperaturile ridicate, după frig și ninsoare. Maxime de până la 29 de grade Celsius

Autor: Irina Constantin | Categorie: Vremea
WhatsApp

După vreme rece și chiar ninsoare, vine vremea bună, cu temperaturi maxime de până la 29 de grade Celsius. 

Alegeri prezidentiale 2024

Urmează maxime de până la 29 de grade Celsius

”Valorile termice vor crește. Încă de astăzi au fost, pe partea de sud-vest, în ușoară creștere, însă de mâine valorile termice vor fi în creștere, iar doar în nord și-n centru va mai fi vreme răcoroasă, cu valori termice între 14 și 18 grade, iar în sud, sud-vest vom atinge și valori de 25-26 de grade, urmând ca pe parcursul zilei de sâmbătă valorile termice să mai crească, astfel încât vom înregistra chiar 28 de grade, iar, în marea lor majoritate, vor fi în jurul celor normale pentru această perioadă. Vor fi maxime între 18 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 27-28 de grade în sudul Olteniei. Pe parcursul zilei de duminică, vor fi maxime în continuă creștere, situate între 21 și 29 de grade Celsius, cele mai mari temperaturi urmând a se înregistrat tot în sud-vestul Olteniei.” a spus Mihaela Raicu, meteorolog ANM, la Digi24. Aceasta a precizat că vor fi temperaturi, în general, în jurul celor normale, dar și ușor peste acestea în regiunile sudice și vestice, cu abateri de 3-4 grade Celsius. Cu privire la zăpadă, vor mai fi fulguieli în masivele nordice și estice, însă în următoarele zile nu va mai ninge. 

A nins la munte, peste cota 1800

Amintim că miercuri seară a fost emis Cod Galben de ninsoare viscolită și mai multe creste de munți au fost acoperite de strat de zăpadă. Au fost vizate de alertă zonele de munte din județele Alba, Gorj, Brașov, Vâlcea, Argeș, Prahova, Hunedoara, Dâmbovița și Sibiu, peste cota 1800 de metri. Meteorologii au anunțat strat de zăpadă cu grosimi de 10-15 centimetri. 

În Munții Făgăraș s-a depus primul strat consistent de zăpadă din acest sezon. Pe Transfăgărăşan s-a acționat, astăzi, 23 septembrie 2021, pentru îndepărtarea stratului de zăpadă depus pe carosabil. În anumite zone, era strat de zăpadă de 10 centimetri. 

Vezi aici VIDEO de pe Transfăgărășan

ANM a emis o informare meteo de intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece, valabilă până vineri, 24 septembrie 2021, la ora 23:00: ”La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de peste 55...60 km/h, iar începând din noaptea de joi spre vineri (23/24 septembrie), la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 km/h. Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala, joi (23 septembrie) și în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40...50 km/h, iar vineri (24 septembrie) în cea mai mare parte a teritoriului, local cu rafale în general de 50...60 km/h. Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0...3 grade, favorizând izolat producerea brumei.” anunță ANM. 

A fost emis și Cod Galben de intensificări susținute ale vântului la altitudini de peste 1700 m, care intră în vigoare în această seară, la ora 21:00, și este valabil până vineri, la ora 23:00. ”În intervalul menționat, la munte, la altitudini de peste 1700 m vântul va avea intensificări susținute cu rafale ce vor depăși 90...100 km/h.” a anunțat ANM. Vezi aici harta județelor afectate de Cod Galben

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel