”Este adevărat că în această perioadă a anului, centrele internaționale care au ca obiect de activitate estimările sezoniere pun la dispoziție primele astfel de estimări. Același lucru s-a întâmplat în această perioadă, în data de 13 ale lunii, cum de altfel se întâmplă în fiecare lună, cu serviciul Copernicus, care a pus la dispoziție sistemul sau ieșirile modelului multisistem pe care dumnealor îl gestionează la nivel mondial, inclusiv pentru Europa”, a spus Gabriela Băncilă la Antena 3.
Zona de sud-est a Europei va trece prin episoade accentuate de frig
Cea mai afectată zonă va fi partea de sud-est a Europei, conform AccuWeather, care a emis o hartă cu cele mai reci părți ale continentului de iarna viitoare. România este acoperită în mare măsură de valul de frig previzionat.
”Aceste estimări, fie că vorbim de estimările de la AccuWeather, fie că vorbim de estimările de la orice alt centru internațional, reprezintă o medie. Aceste medii nu fac altceva decât să elimine extremele, prin urmare nu putem privi o estimare a temperaturii sau a cantității medii de precipitații pe o lună sau pe întreg sezonul de iarnă și să vorbim de episoade în care vremea capătă manifestări extreme. Fie că vorbim despre valuri de frig, fie că vorbim despre episoade de viscol, fie că vorbim despre episoade cu precipitații lichide abundente sau cu precipitații care să determine acel fenomen de polei, destul de periculos și el iarna. Prin urmare, aceste estimări la care ne raportăm în momentul de față, de la orice centru internațional pe care l-am avea în vedere, nu ne pot vorbi punctual despre un val de frig înainte de Crăciun într-o zonă a globului, cu atât mai mult într-o zonă a unui continent. Toate estimările Copernicus reprezintă anomalii ale precipitațiilor sau a altor parametri meteorologici”, a explicat Băncilă.
Ploi în anumite zone ale țării în iarna 2022-2023
Conform estimărilor meteorologilor, decembrie ar putea veni cu temperaturi peste normal și ploi predominant în sud-est, iar ianuarie cu o medie normală a temperaturilor, dar mai frig ca în ultimii ani și cantități, de asemenea, normale de precipitații. Februarie vine tot cu medii normale de temperatură, doar în sud-vest înregistrându-se o posibilă tendință de încălzire.
”O iarnă pe care nu aș numi-o blândă, ci o iarnă, în luna decembrie, cel puțin, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit și mă întorc la ceea ce spuneam, nu exclude episoade cu valuri de aer rece, ceea ce nu exclude posibilitatea ca în anumite zone din țară să înregistrăm episoade de viscol, fie că vorbim despre zona montană, dar la fel de bine, coroborate aceste informații, nu putem exclude posibilitatea ca în anumite zone din țară, și mă refer cu precădere la partea de sud, sud-est a României, să vorbim despre precipitații sub formă lichidă”, a mai spus reprezentanta ANM.
Vreme în general caldă până la finalul lunii. Temperaturi mai scăzute pe 20 şi 21 octombrie
În Banat, în 20 şi 21 octombrie, scăderea de temperatură va fi semnificativă, până la o medie regională de 14 grade. Ulterior, vremea se va încălzi din nou, iar până spre finalul lunii octombrie, media regională a temperaturilor maxime va fi de 19 - 21 de grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi pentru temperaturile minime, ce vor prezenta o medie de 6 - 8 grade, cu excepţia zilelor de 21 şi 22 octombrie, când se vor înregistra valori mai scăzute, spre 0 - 2 grade. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în perioada 23 - 27 octombrie.
În Crişana, în 20 şi 21 octombrie, se va ajunge la valori diurne de numai 12 - 13 grade. Vremea se va încălzi spre finalul săptămânii, când se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime în jur de 18 grade, valori ce se vor menţine fără modificări semnificative până spre finalul lunii octombrie. Temperaturile minime vor prezenta o medie de 6 - 8 grade, cu excepţia zilelor de 21 şi 22 octombrie, când se vor înregistra valori de numai 0 - 2 grade. Sunt posibile ploi izolate şi slabe în 20 octombrie, iar local şi temporar şi după 23 octombrie. Citește continuarea AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă