Vreme instabilă, averse şi descărcări electrice
Joi, vremea se va menţine instabilă, cu înnorări temporar accentuate, mai ales pe parcursul zilei. Pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp, în special în zona montană . Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 29 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 18 grade.
Bucureştiul va avea o vreme în general instabilă. Îndeosebi în cursul zilei, cerul va prezenta înnorări temporare şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine pronunţat şi vineri, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va prezenta înnorări temporare şi, mai ales ziua, pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Excepţie vor face regiunile estice, unde astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse. Vor fi condiţii de grindină şi izolat, în special în zonele montane, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News