Vineri, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va avea înnorări temporare şi, mai ales ziua, vor cădea averse de ploaie, local în zona de munte şi în regiunile sudice şi pe arii restrânse în restul teritoriului.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană şi în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade şi cele minime se vor situa, în general, între 2 şi 12 grade.
La Bucureşti, cerul va fi temporar noros, favorabil trecător ploii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8...10 grade.
La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales în cursul zilei când, local va ploua în aversă. Vântul va prezenta unele intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.
Sâmbătă, cerul va avea înnorări temporare şi vor fi averse şi descărcări electrice, local în zona de munte, iar spre sfârşitul intervalului şi în vestul ţării. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în cursul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 4 şi 12 grade.
La munte, vremea se va menţine uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza când va ploua în aversă şi se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.
Duminică, la munte, vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali unde, mai ales după-amiaza şi seara, local vor fi averse şi descărcări electrice. În restul zonei montane înnorările vor fi temporare, iar aversele se vor semnala cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua precedentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD