Data publicării:

Vrei să mergi la munte? Sezonul de schi a fost prelungit

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sezonul de schi a fost prelungit
Sezonul de schi a fost prelungit

Sezonul de schi a fost prelungit, astfel că pasionații sporturilor de iarnă se mai pot bucura încă de pârtii excelente la munte. 

Vremea pare să țină cu iubitorii sporturilor de iarnă. Municipalitatea din Braşov a decis, marţi, prelungirea sezonului de schi cu o săptămână, în staţiunea Poiana Braşov, până pe 7 aprilie.

Conform biroului de presă al Primăriei Braşov, având în vedere condiţiile meteorologice de marţi şi prognoza pe zilele următoare, s-a luat decizia prelungirii sezonului de schi, fixată pe 1 aprilie, până în 7 aprilie.

În prezent, pe toate pârtiile din Poiana Braşov se schiază şi funcţionează telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiul Bradul. Stratul de zăpadă măsoară, în Masivul Postăvarul, 90 de centimetri, iar pe Pârtia Bradul - 70 de cm, temperaturile situându-se între 0 şi -2 grade Celsius.

În cursul dimineţii de marţi, în urma ninsorii abundente, 3 utilaje de deszăpezire au acţionat pe drumul care leagă municipiul Braşov de staţiune şi în interiorul acesteia.

Vezi și: 

VIDEO Copil căzut în râul Mureş, salvat cu elicopterul SMURD

Directiva Copyright, ADOPTATĂ. A fost votată în PE. Dezastru pentru presă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel