Data publicării:

„Vrei să fii miliardar? ” câștigat de un profesor din UK

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Donald Fear
Donald Fear

Donald Fear, un profesor în vârstă de 57 ani, a câştigat premiul cel mare al emisiunii „Vrei să fii miliardar?”, din UK. 

Donald Fear, un profesor de istorie din UK, în vârstă de 57 ani, a câştigat vineri marele premiu al emisiunii prezentate de Jeremy Clarkson, „Vrei să fii miliardar?”.

Donald este al şaselea câştigător, de când s-a lansat emisiunea pe postul ITV, adică de 22 ani.

Fratele său mai mare, Davyth, a câştigat şi el în urmă cu un an 500.000 lire.

Concurentul Donald Fear l-a impresionat şi pe prezentatorul emisiunii, Jeremy Clarkson, care l-a numit la finalul emisiunii „Enciclopedia Britannica ambulantă” şi „Google uman”.

Întrebarea care i-a purtat noroc lui Donald şi i-a adus premiul cel mare a fost: „Care este numele piratului care a murit în 1718, în bătălia de pe coasta Carolinei de Nord?”. Răspunsul corect era Blackbeard.

„Nu poţi să fii profesor de istorie şi să nu reţii câteva date istorice importante, iar anul 1718 şi numele Blackbeard pur şi simplu le-am recunoscut instant”, a spus Donald Fear.

Donald Fear s-a născut în Bristol şi s-a pensionat de curând din sistemul de invăţământ. Acum el plănuieşte să plece împreună cu soţia sa într-o călătorie pe coasta Northumberland.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel