Vrancea: Peste 290 de sancţiuni aplicate şi 110 permise reţinute de poliţişti pentru nerespectarea vitezei legale
Poliţiştii au aplicat, în perioada 12 - 18 august, peste 290 de sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au reţinut 110 permise de conducere şi 18 certificate de înmatriculare, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"În săptămâna 12 - 18 august, poliţiştii vrânceni au desfăşurat, la nivel judeţean, o acţiune de verificare a participanţilor la trafic cu privire la respectarea vitezei maxime admise pe toate categoriile de drumuri. Pe parcursul celor şapte zile, poliţiştii au constatat şi aplicat peste 290 de sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost reţinute 110 de permise de conducere şi retrase 18 de certificate de înmatriculare", se arată într-un comunicat de presă al IPJ.
Potrivit sursei citate, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni la regimul rutier, din care şase de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, patru de conducere cu permisul suspendat şi/sau fără permis şi una de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News