Vouchere integrate 2023. 970 milioane euro în sprijinul vârstnicilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități
Anul acesta vor fi deschise 10 apeluri în valoare totală de 970 milioane euro, primele urmând a fi lansate în trimestrul 2 al anului.
Din bugetul total de 4,15 miliarde de euro de care dispune Programul Incluziune și Demnitate Socială, cea mai mare alocare revine sprijinului acordat preșcolarilor și elevilor, mamelor cu nou născuți și asigurării alimentelor de baza/mese calde pentru persoanele din grupurile defavorizate (980 milioane euro).
Persoanele vulnerabile vor beneficia de un pachet special de sprijin prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, primele apeluri de proiecte urmând a fi deschise în trimestrul al doilea al acestui an. În total, în 2023 vor fi lansate prin acest program 10 apeluri în valoare totală de 970 milioane de euro, proiectele putând fi depuse de unitățile administrativ – teritoriale, grupurile de acțiune locală, furnizorii de servicii sociale, întreprinderi sociale sau administratori ai schemelor de antreprenoriat social.
La nivel de program, prioritățile sprijină grupuri vulnerabile distincte, dar cuprind măsuri integrate și interconectate, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor.
Calendarul apelurilor din fonduri europene pentru anul 2023 poate fi consultat aici
Cel mai mare buget este alocat priorității de ajutorare a persoanelor defavorizate – 980 milioane de euro – care va finanța măsuri precum pachetele cu alimente de bază sau mese calde, sprijin pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru copiii din medii defavorizate, sprijin pentru cuplurile mamă – copil. Sprijinirea comunităților rurale beneficiază de o alocare de 815 milioane euro, din care se vor finanța centre comunitare integrate, dezvoltarea serviciilor sociale în comunitățile rurale și formarea de profesioniști în domeniul asistenței sociale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News