Vouchere de vacanţă. Bogdan Trif: Guvernul Orban vrea să le elimine
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Vouchere de vacanță
Vouchere de vacanță
Liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Guvernul Orban vrea să desfiinţeze Ministerul Turismului şi să elimine voucherele de vacanţă, ceea ce, în opinia sa, este un lucru 'extrem de grav', care ar aduce prejudicii economiei naţionale. 

 'Aş vrea să mă refer la programul de guvernare, la secţiunea Turism, pentru că s-a întâmplat un lucru extrem de grav, din punctul meu de vedere. A fost desfiinţat Ministerul Turismului. (...) Actuala guvernare propune, noul guvern a găsit de cuviinţă să desfiinţeze Ministerul Turismului. În loc ca turismul să fie o prioritate naţională, aşa cum a fost în programul nostru de guvernare, ei au desfiinţat Ministerul Turismului. Nici măcar nu se găseşte, m-am uitat pe ministerele pe care le-au propus, nici măcar nu se găseşte nominalizat turismul, e aşa, undeva un capitol în aşa-zisul lor program de guvernare', a declarat Bogdan Trif.

Acesta a mai spus că măsurile preconizate, printre care şi eliminarea voucherelor de vacanţă, îngrijorează şi operatorii de turism.

'Nu ştiu dacă aţi avut curiozitatea să îl citiţi, dar e un program prin care se taie. Se taie voucherele de vacanţă. Să nu uităm că voucherele de vacanţă a fost principalul motor de dezvoltare a industriei turistice din România. Nu o spunem doar noi, au spus-o şi cei din mediul privat care au avut şi un studiu în sensul acesta. (...) Domnul Orban şi domnul Cîţu au anunţat dinainte să depună moţiunea de cenzură că o să taie aceste vouchere de vacanţă. Mai mult decât atât, în programul lor de guvernare la secţiunea Turism nu se spune nimic despre facilităţile fiscale.

Noi am preluat un sector turistic cu cele mai mari taxe şi impozite din Uniunea Europeană, acum sunt cele mai mici din Uniunea Europeană şi vorbim aici de TVA de 5%. Să nu uităm că pe vremea când doamna Raluca Turcan făcea parte din PDL, TVA era de 24%, acum e de 5%. (...) Impozitul specific care vine cu tot felul de facilităţi, voucherele de vacanţă, redevenţele zero - deci toate acestea o să fie tăiate. Din punctul meu de vedere, e o crimă la adresa acestui sector, care poate aduce foarte multe beneficii României şi care, în timp, putea deveni principalul contributor la PIB. Avem potenţial, sunt foarte multe ţări nu doar din Uniunea Europeană, din lume care trăiesc exclusiv din turism şi nu au resurselor noastre', a Trif.

Bogdan Trif speră că Guvernul Orban nu va fi votat în Parlament

'Au venit, au dărâmat Guvernul fără să aibă un plan, fără să aibă un prim-ministru desemnat, un guvern, fără să aibă un program de guvernare, decât încropit, care ia, un program de guvernare care doar taie şi pe alocuri plagiază măsurile bune pe care PSD le-a avut în programul de guvernare, pentru că, dacă staţi să îl analizaţi, sunt măsuri pe care noi le-am avut în programul de guvernare şi care au fost mare parte implementate. (...) Au în plan să pună mâna pe putere, dar nu se gândesc deloc la binele românilor şi la binele economiei României. (...) Acest aşa-zis program, o caricatură de program de guvernare, e de râs dacă nu ar fi de plâns. Oricum, sperăm ca guvernul să nu fie votat în Parlament, pentru că ar aduce grave prejudicii economiei şi în special sectorului turistic. Am fost sunat de preşedinţii federaţiilor patronale din România din sectorul turistic, de preşedinţii agenţiilor care erau efectiv foarte îngrijoraţi de desfiinţarea Ministerului şi de măsurile care se regăsesc în programul de guvernare, cu alte cuvinte de tăierile pe care aceşti indivizi vor să le implementeze', a afirmat Bogdan Trif, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel