Data publicării:
Voturi Sectorul 1. Chirieac, trimitere la prezidenţiale: Atentat la democraţie! Situaţia trebuie repede tranşată
Analistul politic Bogdan Chirieac a tras un semnal de alarmă cu privire la precedentul periculos care s-ar putea crea după ce voturile de la Sectorul 1 au fost renumărate, PSD a anunţat, prin vocea preşedintelui Marcel Ciolacu, că de fapt scrutinul a fost câştigat de către Daniel Tudorache, însă primar este USR-ista Clotilde Armand.
Bogdan Chirieac a comentat informaţia potrivit căreia, în urma situaţiei create după renumărarea voturilor, PSD solicită reluarea alegerilor la Sectorul 1, dacă se dovedeşte că nu Clotilde Armand a luat cele mai multe voturi, ci Daniel Tudorache.
"Eu nu ştiu ce poate câştiga PSD-ul şi, cinstit, nici nu ar trebui să ne intereseze ce câştigă PSD-ul. Important este cu totul altceva. Gândiţi-vă că dacă doamna Armand rămâne pe poziţie după ce a pierdut alegerile, rezultă aşa: o să avem alegeri prezidenţiale în 2024; câştigă candidatul Popescu, se alege preşedinte, după care se renumără voturile şi vedem că, de fapt, candidatul Ionescu a câştigat alegerile. Păi ce facem atunci? Rămâne Popescu fiindcă a ştiut să numere şi Ionescu, votat de popor, nu mai ajunge preşedinte? Păi este un grav atentat la democraţie! Rezultă că nu mai contează cine votează ci - cum a spus Ciolacu - cine numără. Situaţia este gravă din acest punct de vedere.
Sunt lucruri care trebuie repede tranşate, nu pentru PSD, că nu ştiu dacă va câştiga PSD în Sectorul 1 chiar şi la reluarea alegerilor, ci pentru democraţia din România. Dacă Justiţia constată că s-a furat la numărătoare şi că victorios a fost Tudorache, cum să rămână Armand primar al Sectorului 1?", a subliniat Bogdan Chirieac într-o intervenţie la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News