Se consideră "păcat" votul pentru un candidat "nepotrivit" în oricare rundă de alegeri, locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidențiale?

În ultimele zile lumea s-a împărțit în două. Care cu unul, care cu altul. De ce a intrat în turul II ăsta și n-a intrat celălalt. Cum de-au putut ăștia să-l voteze pe X și nu pe Y? Și cum de-au îndrăznit ăia care nu l-au votat pe Y să-l denigreze pe X "în necunoștință de cauză". Dincolo de un milion de întrebări și zero răspunsuri, biblic și omenește vorbind, "se cad" toată dezbinarea, toate huo-urile, toate Unfriend-urile și Unfollow-urile, toată combustia sufletească și viiturile de nervi și degetele împunse în obrajii celor care văd negru acolo unde tu vezi alb? Își are rostul vrajba între creștinii care nu împărtășesc aceleași viziuni și preferințe când vine vorba de politică?

Sigur, în context democratic, votul nu este (și nu ar trebui să fie) altceva decât un act de conștiință și responsabilitate, un mijloc prin care fiecare individ își exprimă valorile, convingerile și năzuințele pentru viitor. Însă când aducem în discuție posibilitatea ca votul pentru un anumit candidat să fie catalogat drept „păcat” sau o „complicitate cu ăl rău”, întrebarea devine mai complexă și își cere răspunsuri care depășesc simpla alegere politică, pătrunzând clar în sfera moralității și a spiritualității.

Datorie morală sau o ispită a conștiinței?

În esență, păcatul, conform creștinismului, înseamnă îndepărtare de Dumnezeu și de valorile fundamentale ale vieții de credință: dreptatea, iubirea, adevărul. Așadar, dacă un vot susține un candidat sau o platformă politică care promovează nedreptatea, violența, corupția sau opresiunea, ar putea fi considerat o colaborare tacită cu răul. Cu toate acestea, discernerea „răului” în politică este rar clară. Nu trăim într-o lume alb-negru, ci într-o zonă gri, unde liderii au adesea și lumini și umbre. Votul pentru un așa-zis candidat „nepotrivit” (în cazul de față  - că-i Geogescu, că-i Lasconi sau oricare altul după renumărarea voturilor) nu poate fi judecat doar pe baza unui set rigid de criterii, ci în funcție de intenția și conștiința fiecăruia, nu-i așa?

Un creștin, așadar, este chemat să analizeze candidatul prin prisma principiilor evanghelice. Conform Efeseni 5:7-12, creștinii sunt îndemnați să evite asocierea cu faptele Întunericului, dar și să le expună. Aceasta nu înseamnă nici pe departe retragerea din viața publică, ci implicarea vigilentă și responsabilă, votând în conformitate cu valorile lor spirituale.

Vrajba între "frați", pericol ascuns

Din păcate, politica tinde să creeze dezbinare, așa a fost dintotdeauna. Chiar și dinainte de Poiana lui Iocan. În familii, în cercuri de prieteni, chiar și în mijlocul unor tovărășii de-o viață, între colegii de muncă, între părinți și copii, între soți, în biserici. Da, chiar și între cei ce împărtășesc aceleași credințe religioase. În loc să fie o pârghie de dialog care să înlesnească frontul comun și să încurajeze dezbaterile întru aliere pentru ce-i mai bun și mai drept pentru ziua de mâine, deseori se ajunge la supraexcitație și această ură stânjenitoare.

Însă Biblia vorbește clar despre unitatea în Hristos care transcende diferențele de opinie (1 Corinteni 1:10). Dezbinarea între creștini din cauza preferințelor politice nu doar că este inutilă, dar contrazice mesajul evanghelic al iubirii și al respectului reciproc. În diversitatea opiniilor politice, creștinii trebuie să-și amintească faptul că sunt uniți prin credință, nu prin preferințele electorale.

Ce spune Biblia despre diferențele de opinie

Scriptura oferă numeroase îndemnuri clare și directe care vizează evitarea animozităților între creștini, în special atunci când apar diferențe de opinie. Unitatea trupului lui Hristos este o temă centrală în Noul Testament, iar Apostolul Pavel o subliniază în multe dintre epistolele sale. Spre exemplu, în 1 Corinteni 1:10 îi îndeamnă pe credincioși să aibă „același fel de vorbire” și să nu permită ca dezbinările să le afecteze comunitatea, chemându-i la „un gând și o simțire” comune, verset care reflectă idealul unei armonii care transcende diferențele personale sau culturale și care este esențială pentru mărturia colectivă a Bisericii.

În Filipeni 2:3-4, Pavel continuă această temă, cerându-le credincioșilor să se poarte cu smerenie și să pună binele altora mai presus de propriile interese „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci în smerenie fiecare să considere pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” O astfel de atitudine altruistă este esențială pentru menținerea păcii într-o comunitate diversă. Când diferențele de opinie devin motive de ceartă, acest pasaj reamintește că egoismul și mândria sunt adesea la rădăcina conflictelor și că soluția este să ne raportăm unii la alții cu respect și dragoste.

Uneori, diferențele dintre creștini nu sunt doar inevitabile, ci chiar necesare pentru a testa profunzimea iubirii și răbdării noastre. În Romani 14:1, Pavel îi sfătuiește pe cei puternici în credință să-i accepte pe cei mai slabi, fără a-i judeca. „Primiți pe cel slab în credință, fără să-i judecați părerile.” Acest verset este relevant în contextul disputelor contemporane, fie ele politice sau de altă natură, tocmai pentru că ne amintește că judecarea celuilalt în baza convingerilor sale poate submina legătura frățească. Mai mult, în Romani 14:19, suntem chemați să urmărim pacea și „zidirea sufletească”. Astfel, orice dialog între frați trebuie să aibă ca scop nu dezbinarea, ci edificarea reciprocă.

De asemenea, în Efeseni 4:2-3, Pavel oferă un model practic pentru păstrarea unității: smerenie, blândețe și răbdare. „Purtați-vă cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste și căutați să păstrați unitatea Duhului, prin legătura păcii.” Îngăduința reciprocă este o dovadă a maturității spirituale, iar „legătura păcii” este prezentată ca un dar care trebuie păstrat cu grijă. Însă avertismentul din Galateni 5:15 este la fel de clar: „Dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu fiți nimiciți unii de alții.” Este, clar, un semnal de alarmă cu privire la consecințele devastatoare ale disputelor nerezolvate. Disensiunile ne pot distruge nu doar relațiile personale, ci și mărturia comună a credinței.

Un alt exemplu puternic vine din cuvintele lui Iisus însuși, în Ioan 13:34-35, unde ne oferă o poruncă nouă: „Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” Această dragoste este semnul distinctiv al ucenicilor lui Hristos. Când creștinii permit ca diferențele de opinie să devină bariere insurmontabile, ei își pierd această caracteristică definitorie, iar lumea poate fi îndepărtată de mesajul Evangheliei.

În final, Coloseni 3:13-14 aduce în discuție iertarea ca temelie a unității. Creștinii sunt chemați să-și poarte unii altora greutățile, să-și ierte greșelile și să se îmbrace în dragoste, dragoste care este descrisă ca „legătura desăvârșirii”. Aici, Pavel ne reamintește că dragostea nu este doar un sentiment, ci o alegere conștientă de a pune binele comunității mai presus de orice conflict.

Este votul un act de credință?

Votul este un act civic, dar poate deveni un act de credință dacă este făcut cu conștiința curată, în lumina principiilor morale. Totuși, creștinii ar trebui să fie atenți să nu absolutizeze politica, transformând-o într-o luptă maniheistă între bine și rău absolut. Niciun lider nu este perfect, iar istoria demonstrează că puterea corupe chiar și cele mai bune intenții. De aceea, rugăciunea pentru discernământ este esențială.

Când judecăm, devenim părtași Întunericului. În loc să condamne, creștinii sunt chemați să fie lumină în lume (Matei 5:14-16), inclusiv în politică. A judeca aspru pe cineva pentru alegerea sa politică înseamnă a încălca porunca iubirii aproapelui. Păcatul nu se află în diferențele de viziune, ci în mândrie, în disprețul și ura pe care le putem arăta celor ce gândesc diferit.

Așadar, a vota un candidat "nepotrivit" poate fi considerat un păcat doar atunci când alegerea se face cu o conștiință îndreptată spre rău, în deplină cunoaștere a faptului că acest vot va perpetua suferința, nedreptatea sau imoralitatea. Însă în lipsa unei asemenea intenții clare, votul rămâne un act al libertății individuale, pe care nimeni nu are dreptul să-l judece.

Cum se vede totul prin ochii unui teolog

Iosua Faur, pastorul Bisericii Baptiste "Sfânta Treime" din Brăila, face un apel la atitudinea împăciuitoare atunci când vine vorba de opinii politice diferite și împărțirea taberelor între simpatizanții unui candidat sau ai altuia. E normal să ne punem întrebări despre cine cu cine va forma cabinetul, care cu care se va prinde-n horă, pe cine are-n spate candidatul X sau Y, cu cine se va sfătui și cine-i vor fi consilieri dacă ajunge la Cotroceni.

"Se poate ca votul pentru un anume candidat politic să fie un act păcătos? Poate fi descris ca o „întovărășire cu întunericul” (Efes. 5:7-12)? Cred că-i foarte important să înțelegem că identitatea cuiva nu este legată de persoana și partidul pentru care votează. Mi se pare că mlaștina politicii ne afectează în mod nejustificat gândirea în această privință. În zilele noastre, oamenii își tratează adesea votul ca pe o exprimare personală a ceea ce sunt.

Cu toate acestea, v-aș încuraja să priviți voturile mai puțin ca pe chestiuni de exprimare personală sau de identificare tribală și mai mult ca pe un calcul strategic referitor la chestiuni non-biblice. Să recunoaștem apoi că diferiți creștini vor face diferite calcule bazate pe înțelepciune, așa cum și-au antrenat-o prin folosire. Persoana sau partidul pentru care votați nu este reprezentantul dumneavoastră federal în fața tronului lui Dumnezeu.

Mai degrabă votați pentru cel care credeți că va face cel mai bine dreptate pe pământ, în conformitate cu viziunea dumneavoastră asupra lumii, bazată pe Biblie. Unii creștini își privesc votul în termeni de mărturie evanghelică. Pentru ei, votul este înțeles, în mod fundamental, ca o modalitate de a stabili credibilitatea în fața necredincioșilor.

Alți creștini văd o denaturare a semnificației votului susținând că votul pentru un candidat implică o aprobare și o susținere completă și totală a fiecărui aspect al acelui candidat - de la întreaga sa platformă la comportamentul său personal. Pe cale de consecință, astfel de mentalități sunt însoțite de o stranie sacramentalizare a propriului vot. De nevoia de a-l păstra nepătat de capriciile și corupțiile politicii electorale. Votul încetează să mai fie o simplă responsabilitate și devine în schimb aproape un sacrament.

Vă propun ca în loc să privim votul ca pe o chestiune de mărturie religioasă sau de susținere totală a unui candidat este mai corect să îl privim ca pe o administrare a puterii civice în selectarea liderilor reprezentativi care, odată aleși, încearcă să pună în aplicare o anumită agendă. Astfel, trebuie să punem câteva întrebări de bază partidelor sau candidaților. Dacă urmăresc binele, trebuie văzut și dacă mijloacele pe care le propun pentru a-și atinge scopurile sunt înțelepte și potrivite. După ce am răspuns la astfel de întrebări, le comparăm pe cele două pentru a determina care va asigura mai bine libertatea, dreptatea, ordinea și binele comun. Și apoi facem o alegere.

În ceea ce privește motivele noastre, putem susține cu entuziasm un candidat. Sau putem susține pur și simplu o anumită platformă și direcție. După ce ne-am făcut alegerea, intrăm în cabina de vot, nu sub privirea oamenilor, ci sub privirea divină, căutând, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne exercităm cu credință datoria civică, încrezându-ne în Dumnezeu" spune pastorul Iosua Faur, într-o încercare de a atrage atenția asupra unui singur lucru, atât de important: să nu facem din vot un sacrament. Și să fim în stare să facem diferența între a acționa concret, la rece, pentru viitor și pentru binele lumii și a ne lăsa duși de valuri "sentimentale" care, de cele mai multe ori, ne pot face mâna să tremure atunci când ținem ștampila deasupra buletinului de vot.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News