Data actualizării:
Data publicării:

”Nu e nevoie de război militar pentru a ocupa un stat”. Prof. Silviu Nate, avertisment despre Călin Georgescu

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
foto: Călin Georgescu, Facebook
foto: Călin Georgescu, Facebook

Cutremur politic în toată regula! Marcel Ciolacu și-a dat demisia de la conducerea PSD după ce Elena Lasconi l-a detronat la limită, Nicolae Ciucă se retrage de la șefia PNL, iar Călin Georgescu, de nicăieri și de niciunde, a intrat primul în turul II. Ce urmează?

Se resetează jocul politic? Până mai ieri, prea puțini știau de acest Călin Georgescu, adevărată "senzație" pe TikTok și YouTube care, cum necum, venit din spuma mării, a cucerit inimile internauților și a crescut fulminant în procente în ultimele zece zile. Așa se face că rețelele sociale au bubuit instant cu ironii și comentarii care de care mai înțepătoare, după... surpriza serii de 24 noiembrie: "N-a câștigat Simion, a câștigat tata lu' Simion!" a spus actorul Mugur Mihăescu într-un clip făcut public. "Ce-ați făcut, mă? Suntem gata!", "Georgescu, wtf? Cine, ce, unde?", "În liceu colegii îi spuneau Kremlin Georgescu", "L-ați scutit pe Ciolacu de o muncă asiduă, să-și caute diploma de BAC" - sunt doar câteva din zecile de mii de reacții din social media. Sau, și mai tăios, cum bine spunea azi noapte un apropiat de-al meu: "După 10 ani de umblat prin "dulap" nu am ajuns în Narnia, ci am căzut în Mordor."

Și Zmenta, celebrul influencer cunoscut pentru pozițiile tranșante pe care le ia în online, ridică semne de întrebare: "Ce șanse are Călin Georgescu să devină președinte? Mari. Chiar foarte mari. Să-ți explic de ce: Ieri, prezența la vot a fost de 52%. Candidații suveraniști au strâns în total: Georgescu 22,95% + Simion 13,87% + 1%, deci un total de 38%.Problema principală pe care mulți nu o iau în calcul sunt restul de 48% care nu se prezintă la vot. Nu s-au prezentat nici ieri, nici la alte alegeri. Nu s-au prezentat pentru că acești oameni sunt total anti-sistem care și-au pierdut speranța în clasa politică și pentru care orice politician deja trecut prin malaxorul publicului nu prezintă încredere. Ei bine, acești oameni dacă se vor activa pe cine credeți că vor vota mai mult? Pe Georgescu - un om “nou”, educat, un patriot desăvârșit care vrea liniște și bunăstare pentru popor. Care se luptă cu străinii și nu vinde resursele. Sau pe Lasconi - în primul rând femeie, care promovează comunitatea LGBT, e pro-avort, pro adopție de către cuplurile gay. Că pe aceste subiecte va funcționa propaganda. Ziceți voi. Pe cine credeți că vor vota mai mult acei 48% care de fel nu prea votează?" a scris Mihai Zmenta pe Facebook.

Nici meme-urile haioase n-au putut lipsi:

Pentru un tablou creionat în linii ceva mai clare am stat de vorbă cu conferențiar univ. dr. Silviu NATE, directorul Centrului de Studii Globale din cadrul Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, care se arată pe alocuri îngrijorat pentru soarta României după rezultatul-surpriză.

L-a ajutat absența de pe tv?

"Ne aflăm în fața unei situații inedite, iar realitatea e că în acest moment ne confruntăm cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Cu toate acestea, elementele surpriză trebuie explicate pe baze raționale și logice. Dacă doamna Elena Lasconi era creditată de marile case de sondaje cu șanse ceva mai apropiate de turul al doilea, ascensiunea domnului Călin Georgescu nu a fost prevăzută de reputații sociologi români. În timp ce domnul Georgescu a fost scutit de tirurile mass-media și ale competitorilor politici pe parcursul campaniei electorale, se pare că echipa dânsului a înțeles și s-a adaptat mai bine la tehnicile comunicării moderne.

Desigur, apar diverse întrebări cu privire la instrumentele și finanțarea care au determinat creșterea fulminantă cu 15 procente în ultimele zece zile a candidatului Georgescu. Modelul dirijării și incidenței mesajului său spre diverse straturi de alegători, suprasaturați de aroganța și prestația unui act politic slab, e un studiu de caz în sine. Probabil că unele categorii de alegători au recurs la un comportament sancționatoriu față de actuala clasă politică și la aceștia se adaugă cei nehotărâți și neinformați care prind mesaje electoraliste din aer pe ultima sută de metri, dar și voturile rezerviștilor deranjați de ignoranța guvernanților în chestiunea pensiilor militare.

Nu știu să vă spun dacă acest vot sancționatoriu va persista pe parcursul următoarelor două săptămâni, dar cred că domnul Georgescu a reușit să capteze o parte bună a electoratului, iar curiozitatea votanților față de persoana dânsului va crește, cu tendințe de extindere a bazinului susținătorilor. Mai mult, adepții partidelor de extremă dreaptă vor avea tendința să migreze spre acest candidat în turul al doilea, în timp ce candidata USR și partidul acesteia au un segment mai îngust de alegători, ceea ce se traduce printr-o dificultate mai mare în atragerea voturilor" este de părere conf. univ. dr. Silviu Nate, Directorul Centrului de Studii Globale din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu.

Ce urmează

Silviu Nate spune că discursul lui Călin Georgescu are "un ceva aparte" care ține mai degrabă de ideea unui "excepționalism românesc". Mai mult, ar promova un model occidental falimentar și decadent, fiind un contestatar vehement al ordinii neoliberale și al valorilor occidentale.

"Vom vedea ce schimbări se vor produce în interiorul partidelor care au pierdut intrarea în turul al doilea, ce alianțe politice se vor face în următoarele zile și care va fi scorul dintre cele două tururi prezidențiale pe 1 decembrie la alegerile parlamentare.

Suntem în fața unei situații provocatoare cu posibile implicații pe termen lung pentru țara noastră unde se va accentua polarizarea sociopolitică între progresiști, alături de partide de dreapta, și naționaliștii extremei drepte.

Așa-zisa promisiune a domnului Georgescu este de a stabili o legătură precisă între viitorul țării și întoarcerea la rădăcini a neamului românesc. Dar ne întrebăm, este suficientă această ideologie pentru a conduce o țară? Ce vehicule imateriale, de ordin valoric, va angrena dânsul? Și pentru a descifra acest tipar discursiv trebuie să ne uităm spre istoricul intervențiilor sale publice.

Tiparul discursului domnului Georgescu se regăsește în cadrele profilului mesianic, al eroului salvator care traversează prin cadre abstracte, adoptând în același timp un limbaj comun și accesibil, avansând specific naționalismului ideea unui excepționalism românesc. Alimentat vizibil de teoria conspirației, dânsul acuză și imaginează existența unui grup tehno-globalist care este incompatibil cu interesele României și ale oamenilor – căutând obsesiv parcă un dușman extern, vorbește despre un model occidental falimentar și decadent, contestând categoric societatea și ordinea neoliberală occidentală. Aceste idei le regăsim și la geopoliticianul rus Alexandr Dugin, unul dintre cei mai importanți ideologi din proximitatea lui Putin care-i alimentează doctrina imperialistă și pan-ortodoxismul, o lume din care România ar trebui să facă parte sub patronajul Moscovei.

Probabil nu este întâmplător că vectorii de difuzare ai domnului Călin Georgescu utilizează adesea termenul de Frăție Ortodoxă. Nu am o problemă cu faptul că narativul politic al dânsului conectează democrația la spiritualitate, însă când mirajul politic se întâlnește cu așa numitele idei de pace care presupun în mod explicit respingerea angajamentelor occidentale, respectiv distanțarea României de NATO, UE și diminuarea rolului nostru în cadrul Parteneriatului Strategic SUA-România, eu văd de fapt un risc mare ca Moscova să devină mult mai prezentă în afacerile noastre interne" a spus analistul politic, în exclusivitate pentru DC News.

Georgescu, versiunea românească a lui Trump?

Silviu Nate a forțat și o comparație între Călin Georgescu și Donald Trump, cu diferențe, evident, la scară mare. "Un președinte precum dânsul va insista pe reducerea cheltuielilor militare, în timp ce Donald Trump va pleda pentru un angajament sporit din partea aliaților. Deși Călin Georgescu a adoptat multe elemente din modelul discursiv al lui Trump, paradoxul face ca deciziile sale viitoare să se afle cel mai probabil în opoziție cu viitoarele acțiuni ale Bruxellesului și Washingtonului. Donald Trump și Călin Georgescu vorbesc în termeni abstracți despre pace în Ucraina, dar pentru fiecare dintre aceștia acțiunile și rezultatele urmărite se pot situa în contradicție totală. Așadar, gândurile domnului Georgescu de a distanța România de culoarul euroatlantic reprezintă o mare vulnerabilitate și de aceea spun că alegerile prezidențiale pot marca decisiv viitorul și stabilitatea noastră pe termen lung.

Sunt convins că oamenii au votat cu inima deschisă sau semi-deschisă acolo unde nu s-au identificat cu un anumit candidat, dar trebuie să fie conștienți că pot cădea în capcane. Am afirmat în cadrul mai multor analize că cine ocupă spațiul informațional al unui stat, îl ocupă și politic, iar România nu este scutită de interferențe. Principial vorbind, nu este necesar un război militar costisitor pentru a ocupa fizic un stat dacă un viitor președinte ar fi sensibil la agenda statului agresor.

Nu știu dacă domnul Călin Georgescu beneficiază de susținere externă din spații adverse, dar un lucru este cert, dânsul și echipa dânsului au înțeles foarte bine cum funcționează tehnologiile moderne de comunicare și au exploatat un moment și un culoar politic propice pe fondul nemulțumirii electoratului. Știm că domnul Georgescu beneficiază de sute de conturi pe rețelele sociale iar, astăzi, trolii și boții nu mai sunt de actualitate, însă trebuie să admitem că am intrat deja în era astroturfing-ului formată din persoane/entități sintetice generate de Inteligența Artificială și care simulează comportamentul uman în mediul online, creează operațiuni în spatele acestor conturi care par umane, răspund, se adaptează și difuzează mesaje țintite/dirijate etc. Aceste instrumente au devenit extrem de rafinate și adaptate pentru instrumentarea operațiilor de influență. Datorită evoluției tehnologice și a Inteligenței Artificiale suntem în fața unui studiu de caz extrem de interesant și provocator. Oamenii votează „conștient”, dar convingerile lor au fost influențate exclusiv de mediul online în cazul domnului Georgescu. Dânsul a reușit să facă ceea ce manelele lui George Simion și Nicolae Ciucă nu au izbutit. Din contră, Călin Georgescu a achiziționat și va continua să colecționeze voturi din bazinele celorlalți candidați participanți la turul întâi al prezidențialelor.

Îmi pare rău să o spun, dar e necesar. Rezultatul de astăzi e consecința unui mediu politic marcat de pseudo-elite și de candidați mediocri. Dacă partidele nu vor fi capabile să facă reforme reale din interior, nu vor pune competențele, valorile și principiile sănătoase în fața actului politic, atunci națiunea de condamnată. Cu părere de rău, aici am ajuns, iar oamenii se agață de alternative care nu se dovedesc a fi cele mai viabile pentru viitorul lor" a conchis cadrul universitar.

*Acest articol reprezintă o opinie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel