Data publicării:

VOT PRIN CORESPONDENȚĂ. Numărul doi din PNL: PSD, între cinism și nepăsare

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, susține că atitudinea PSD cu privire la votul prin corespondență poate fi încadrată între cinism și nepăsare. Liberalul accentuează ideea că social-democrații nu sunt interesați de românii din afara granițelor, ideea care a răsturnat situația procentuală la alegerile prezidențiale din 2014. 

"Atitudinea PSD în cazul votului prin corespondenţă se poate plasa între cinism şi nepăsare. Pesediştii conduşi de Liviu Dragnea sunt cei care în obiectivul camerelor de filmat sunt cei mai buni prieteni ai românilor din diaspora, însă, în culisele politicii, când vine vorba de luat decizii în favoarea acestor cetăţeni, PSD îşi urmăreşte propriile interese meschine, nedând doi bani pe respectarea drepturilor românilor. La începutul acestei săptămâni, PSD se lăuda în plenul Parlamentului, dar şi în faţa opiniei publice, că va introduce cât mai curând în Legislativ un proiect privind votul prin corespondenţă, acuzându-ne, în mod ironic, pe noi cei din PNL, de tergiversare", precizează Marian Petrache, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres

[citeste si]

Liberalul continuă: "PSD, prin vocea acuzatoare a lui Valeriu Zgonea, îşi arată limitele în a realiza acest proiect. Nu putem spune dacă e vorba de incompetenţă sau indolenţă, însă un lucru e clar - acela că PSD caută ţapi ispăşitori pentru neputinţa lor. Mai nou, vinovaţi pentru că nu avem un vot prin corespondenţă sunt cei de la Autoritatea Electorală Permanentă. Potrivit logicii lui Valeriu Zgonea, toată lumea este de vină, numai PSD-ul este sfânt. Socialiştii lui Liviu Dragnea au avut posibilitatea de a da românilor din diaspora şansa de a vota în condiţii cât mai bune încă de anul trecut, însă, ştiind că nu au vreo şansă în ochii electoratului din străinătate, au preferat să blocheze proiectul depus de PNL". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel