"Domnilor guvernanți, cum mai stăm cu absorbția fondurilor europene?
Tema aceasta, care a prilejuit în trecut dezbateri furtunoase, este, în prezent, complet trecută sub tăcere, în ciuda situației dramatice în care ne aflăm. Fondurile structurale și de investiții alocate României pentru exercițiul bugetar 2014 – 2020 sunt de aprox 31 miliarde de euro. Dintre acestea la data 30 aprilie 2020 erau efectiv absorbite 9,8 miliarde de euro, adică doar 31,8%. http://mfe.gov.ro/stadiul-absorbtiei-fondurilor-ue/ Și asta în condițiile în care sutem în ultimul an al actualului exercițiu financiar! Chiar dacă absorbția efectivă mai poate fi permisă doi-trei ani după aceea, asta nu va schimba radical lucrurile", scrie Varujan Vosganian într-un mesaj publicat pe Facebook.
"Realizările anului 2020 sunt lamentabile"
"Realizările anului 2020 sunt lamentabile. De la 31 decembrie 2019 și până la 30 aprilie 2020 au fost absorbite din Fondurile structurale și de investiții 0,8 mld euro, ceea ce reprezintă doar 2,7% din total, ajungându-se la o rată efectivă de absorbție de 31,8%. În aceste condiții, este previzibil ca cel puțin 10 miliarde de euro alocate României să fie pierdute.
Ce se întâmplă,așadar, cu fondurile europene structurale și de investiții? Cum intenționează Guvernul să recupereze rata scăzută de absorbție (și altfel decât să dea vina pe PSD)? În contextul pandemiei de corona virus, nu este firesc ca România să ceară de urgență realocarea sumelor către contracararea efectelor economice negative ale pandemiei?", întreabă vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent