Vosganian, scenariu din ALDE despre referendumul lui Iohannis
Deputatul ALDE Varujan Vosganian consideră că referendumul pe justiţie propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru data de 26 mai va fi folosit ca un instrument politic.
"În momentul în care un preşedinte vorbeşte despre un referendum, fără a menţiona întrebarea de care este vorba, e limpede că referendumul va fi folosit ca un instrument politic, cel puţin în viziunea domniei sale. Să invoci un referendum fără a vorbi de întrebarea pe care vrei să o pui, înseamnă că tu, cu tot dinadinsul, vrei să propui un referendum. Iar faptul că în contextul acestei opţiuni preşedintele vorbeşte de români de bună credinţă care l-ar susţine şi ceilalţi, care nu l-ar susţine, înseamnă limpede că acest referendum nu vrea să soluţioneze o problemă. Nu vrea să creeze unitate de conştiinţă pentru români, ci dimpotrivă, vrea în continuare să învrăjbească, să radicalizeze ceea ce pentru o ţară pregătită pentru o vocaţie europeană este, în opinia mea, dăunător", a spus Vosganian la sediul BEC, după depunerea listelor ALDE cu semnăturile pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.
Vosganian a apreciat că acest referendum nu va crea o atmosferă propice unei dezbateri de fond, a rolului României în Europa, ci, din păcate, va accentua "vrajba pe care preşedintele a alimentat-o în permanenţă în ultima vreme".
"Parlamentul, într-o ţară democratică, are întotdeauna o replică pentru astfel de acţiuni, iar noi, ALDE, dincolo de faptul că în ceea ce priveşte justiţia opţiunea este clară, justiţia are nevoie de o reformă profundă, lupta împotriva corupţiei fără abuzuri este un proces care trebuie să continue, aşadar, în principiu, noi suntem de acord cu o dezbatere cu privire la justiţie, însă am sentimentul că ceea ce vrea preşedintele nu este o dezbatere pentru îmbunătăţirea situaţiei justiţiei, ci este o folosire incorectă a temei justiţiei într-o formă părtinitoare şi agresivă", a afirmat Vosganian.
Vezi și: Mihai Tudose, infarct. Primele declarații ale medicilor care l-au operat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News