Data actualizării:
Data publicării:

Vosganian, mărturisire în Parlament: E prima oară când mi se întâmplă asta

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Varujan Vosganian, ALDE
Varujan Vosganian, ALDE

Varujan Vosganian, vicepreședintele și deputat ALDE, a vorbit în Parlament, în contextul ședinței comune a celor două Camere, dedicată bugetului pe 2019. 

”Am ascultat ca de fiecare dată luările de cuvânt ale colegilor mei, ele sunt preluări ale pozițiilor din anii anteriori, uneori adjectivele sunt ceva mai îngroșate, în rest, sensul este același, anume, din partea opoziției, că cifrele sunt nerealiste și nu o să reușim să ne îndeplinim obiectivele. Aș vrea să evocați și numele meu atunci când vorbiți despre buget. Am fost printre cei care am discutat în legătură cu programul de investiții al acestui buget. (...) Stimați colegi, luați serile de date din ultimii ani. Cu extrem de rare excepții, întotdeauna, PIB-ul la care s-a ajuns la sfârșitul anului a fost mai mare decât cel prognozat. Așa s-a întâmplat și-n 2017 și-n 2018. (...) E foarte interesant că la această dezbatere - mărturisesc, e prima oară când mi se întâmplă asta și când spun prima oară, vă imaginați că am destui ani în spate ca să fie remarcabil - nu s-a pus problema că sunt prea puțini bani pentru salarii, nu s-a pus problema că pensiile sunt prea mici, nu s-a pus problema că alocăriile pe domenii sunt mici. Vă mărturisesc, e o bază de plecare remarcabilă într-un buget. S-a spus, în schimb, că acest buget va amenința siguranța națională, eu nu cred că se va întâmpla acest lucru”, a spus Varujan Vosganian, în cadrul discuțiilor din Parlament, despre buget. 

Totodată, el subliniază că e prima oară când există o viziune coerentă despre viitorul Moldovei. 

Vezi și: Scandal în Parlament. Bacalbașa, intervenție dură după criticile lui Turcan

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel