”Vor dispărea majoritatea meseriilor pentru care ei se pregătesc acum”. Prof. Lucaci: ”Suntem într-un moment al schimbării”. Care este unul dintre puținele instrumente care ne pregătesc pentru asta
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
pexels
pexels
Ce și cine ne pregătește pentru viitor? 

Prof. univ. dr. Liviu Lucaci, rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București, a spus, în cadrul Conferinței Universităților, ediția a IV-a, cu tema ”Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației”, că ”puțină lume își dă seama ce înseamnă rolul artelor și al culturii în noua societate, suntem într-un moment al schimbării. Dacă aș vorbi numai despre metodele de predare, care, într-o viteză incredibilă, trebuie să se schimbe, aș aminti că instrumentele noi sunt audio-vizuale, cu precădere. Au un limbaj al lor, aproape integral ignorat până acum în predare. (...) Dacă noi vom ignora instrumentul și adaptarea la tip de instrument audio-vizual, conținuturile vor ajunge cu greu sau deloc la tinerii noștri”. 

”Tinerii noștri au alt limbaj și cel de predare nu e adaptat lor, atrage atenția prof. Lucaci: ”Ei continuă să-și dezvolte o lume paralelă care are o influență, îi formează, iar noi riscăm să trecem pe lângă interesul lor”. În acest context, a vorbit despre formarea integrală, care, conform profesorului, formează o personalitate echilibrată, capabilă să se integreze în comunitate, ”își gestionează propriile emoții, își înțelege nevoile și reușește să se adapteze și să antreneze pentru schimbare. Ce fac artele? Te supun unor scenarii alternative prin care, în context senzorial, tu poți să-ți exersezi schimbarea. Este unul dintre foarte puținele instrumente pe care le avem pentru a exersa schimbarea. Știm cu toții că vor dispărea majoritatea meseriilor pentru care ei se pregătesc acum, pe băncile școlii și atunci, ce ar trebui să facem? Să exersăm schimbarea”. 

Vezi mai mult în video: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel