Vom avea Ziua Sportului Românesc. Legea a fost promulgată. Când se va sărbători
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind instituirea Zilei Sportului Românesc în prima duminică din luna iunie, potrivit Administrației Prezidențiale.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea „Zilei Sportului Românesc” în prima duminică din luna iunie.
Ministerul Sportului, Muzeul Sportului şi direcţiile judeţene de sport, respectiv Direcţia pentru Sport a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, organizează anual, de „Ziua sportului românesc”, în fiecare reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti, programe şi manifestări publice.
Programele şi manifestările publice promovează sportul de masă, sportul de performanţă, sportul pentru persoanele cu dizabilităţi, beneficiile unui stil de viaţă activ şi sănătos, realizările internaţionale ale României pe plan sportiv şi sportivii care au avut un aport semnificativ în acestea.
Finanţarea evenimentelor dedicate „Zilei sportului românesc” se face de către Ministerul Sportului din bugetul de stat, în limita fondurilor disponibile prevăzute în acest sens. Autorităţile administraţiei publice locale sprijină material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor publice, în limita fondurilor disponibile prevăzute în acest sens. Autorităţile administraţiei publice locale pun la dispoziţie, cu titlu gratuit, bazele sportive aflate în administrare sau în folosinţă gratuită, cu ocazia desfăşurării evenimentelor dedicate „Zilei sportului românesc”, mai prevede legea.
Suntem sedentarii Europei
Un raport întocmit de Comisia Europeană a arătat faptul că doar 2% dintre români fac sport zilnic sau măcar de câteva ori pe săptămână. Totodată, raportul a mai comunicat faptul că 58% dintre cetăţeni nu merg la sală, iar 22% spun că deşi nu practică niciun sport, fac plimbări lungi sau aleargă în parc. Specialiștii atrag atenția că lipsa de mișcare duce la obezitate, iar odată cu aceasta ne putem îmbolnăvi.
Sportul este, fără doar şi poate, secretul unei condiții fizice, dar și psihice, de invidiat. Mișcarea este cheia menținerii unei greutăți corporale optime, cu implicații considerabile asupra unei bune funcționări a întregului organism. Date fiind multiplele avantaje, „Ghidul de activitate fizică pentru americani” recomandă săptămânal 150 de minute de exerciții fizice moderate sau 75 de minute de exerciții intense.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News