Vom avea Rabla şi pentru autoturisme electrice?
Vești bune pentru români! Ministrul Mediului confirmă că în România ar putea avea un program de tip „Rabla” pentru autoturisme electrice.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a confirmat oficial intenția autorităților de a implementa un program de tipul „Rabla” pentru autoturisme electrice. Este vorba despre un program care să se adreseze agenților economici care vor să își înnoiască parcurile auto, a anunță Profit „Vom majora bugetul cu cel puțin 15% la mașinile electrice și vom lansa și un program de flote comerciale, prin care vom ajuta și companiile private să beneficieze de un sprijin mai mare de 200.000 de euro pentru mașinile electrice. Acest program trebuie să treacă și prin Consiliul Concurenței, prima dată vom notifica Consiliul Concurenței pentru o chemă de ajutor de stat, dar și acolo vom avea un program mai ambițios de a susține inclusiv companiile private”, a afirmat, la TVR Info Tanczos Barna.
A crescut numărul maşinilor electrice din România
Ministrul Mediului a mai precizat că printre firmele care pot beneficia de program sunt cele de taximetrie sau de distribuție. De altfel, ministrul Tanczos s confirmat faptul că începe să crească numărul mașinilor electrice, în Capitală. De altfel, numărul mașinilor electrice este tot mai mare și în țară, inclusiv în mediul rural. Este vorba despre autoturismele folosite pentru navetă pe distanțe scurte, scrie News.ro.
Cât despre dezvoltarea infrastructurii pentru încărcarea autovehiculelor electrice, Tanczos Barna a spus că este nevoie de acest lucru, anunțând că sunt contracte semnate de Administrația Fondului pentru Mediu cu peste 1.000 de primării. Contractele sunt semnate pentru realizarea de stații de încărcare. În acest context, Ministerul Dezvoltării va realiza peste 13.000 de stații de încărcare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News