Volodimir Zelenski anunţă noi modificări în guvernul de la Kiev
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că vor mai avea loc modificări în guvernul de la Kiev, dar şi că cei care nu se conformează standardelor vor fi demişi.
Săptămâna trecută, Zelenski a răspuns informaţiilor legate de corupţie în rândul oficialilor, la 11 luni de la declanşarea războiului, prin demiterea a mai mult de zece funcţionari. El s-a angajat să nu tollereze erori sau management defectuos.
"În acest moment suntem într-un punct de acalmie în ceea ce priveşte modificările de poziţie. Dar asta nu înseamnă că au fost luate toate măsurile necesare", a afirmat Zelenski în discursul său nocturn. "Vor fi luate decizii. Şi toţi cei din sistem care nu corespund cerinţelor cheie ale statului şi societăţii nu trebuie să rămână în poziţiile pe care le ocupă".
Zelenski a fost ales în 2019 pentru promisiunile de a schimba modul în care este condusă Ucraina şi de a elimina corupţia, o problemă endemică în societatea post-sovietică. În aceste remarci recente, preşedintele a afirmat că administraţia sa intenţionează să introducă schimbări în cadrul încercărilor de a purta negocieri complexe şi neobişnuit de rapide pentru a obţine statutul de membru al Uniunii Europene. Ucraina va purta discuţii cu oficialii UE vineri. "Este foarte important să pregătim noi reforme în Ucraina", a afirmat el.
"Acestea sunt reforme care, în numeroase aspecte, vor schimba realităţile sociale, legale şi politice prin a le face mai umane, mai transparente şi mai eficiente".
Printre cele mai recente demiteri se numără un ministru adjunct acuzat de luare de mită şi un al doilea implicat în acuzaţii că oficialii au plătit preţuri mărite artificial pentru hrana soldaţilor, scrie Rador.
Summit Ucraina-UE, vineri la Kiev
Premierul ucrainean Denis Şmigal a confirmat marţi că un summit Ucraina-Uniunea Europeană va avea loc vineri, la Kiev, la o zi după "consultările interguvernamentale" dintre Kiev şi Comisia Europeană care vor avea loc "pentru prima data în istoria noastră", relatează AFP.
"Faptul că acest summit are loc la Kiev este un semnal puternic adresat atât partenerilor noştri, cât şi duşmanilor noştri", a declarat premierul Şmigal în cadrul unei reuniuni a guvernului, afirmând că "aşteaptă de la summit o evaluare intermediară pozitivă a eforturilor noastre pentru integrarea europeană".
Acestea sunt "două evenimente extrem de importante privind integrarea europeană a Ucrainei", a insistat el.
Discuţiile de joi şi summitul de vineri urmează să permită "Europei să creadă în victoria Ucrainei", în acelaşi timp "susţinând acţiunea noastră rapidă către aderarea la UE", a insistat Denis Şmigal.
"Pentru inamici: acesta este un semnal al inutilităţii eforturilor lor de a semăna discordie în coaliţia care sprijină Ucraina şi de a anula integrarea noastră euro-atlantică", a susţinut el, în timp ce Rusia a justificat în parte invadarea Ucrainei prin riscul, conform acesteia, reprezentat de o posibilă apropiere între Kiev şi NATO.
Potrivit premierul ucrainean, "dorim să creăm o foaie de parcurs detaliată cu privire la modul de parcurge calea integrării europene cât mai curând posibil". El a citat în special accesul la piaţa economică europeană ca fiind "fundamental important" pentru Kiev, în timp ce economia ucraineană s-a prăbuşit de un an, arată Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News