Data actualizării:
Data publicării:

Voiculescu le răspunde celor cu „Jos pandemia!”

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Politica
WhatsApp
Protest în Piața Victoriei
Protest în Piața Victoriei

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, le-a răspuns protestatarilor care au scandat „Jos pandemia!”.

Alegeri prezidentiale 2024

Într-o conferință de presă de la Ministerul Sănătății, susținută la o zi după protestele anti-restricții din toată țara, Voiculescu a transmis: „Am văzut aseară că se scanda «Jos pandemia!». Am putea să spunem că suntem cu toții de acord, dar singurul fel prin care obținem «Jos pandemia!» este acesta, prin vaccinare și prin protejarea noastră și a semenilor noștri în perioada imediat următoare”.

„Dacă respectăm măsurile de siguranță, nu le-aș mai spune restricții, ci măsuri care să ne protejeze pe noi și în special pe cei mai vulnerabili, pe cei vârstnici, pe cei cu alte boli, protejându-i câștigăm timp pentru vaccinare. Vaccinându-ne, putem să câștigăm lupta, să câștigăm războiul, și acesta să fie un ultim mare hop, acest al treilea val să fie ultimul val semnificativ care, într-adevăr, să pună niște probleme pe care le avem cu toții în desfășurarea vieții de zi cu zi”, a adăugat Voiculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel