Data publicării:
Vodafone, în scandal cu jurnaliștii de la "The Times". "Atingere majoră asupra vieții private"
Gigantul britanic de telecomunicații Vodafone a făcut o greșeală uriașă ce i-a adus acuzații grave din parte jurnaliștilor unui trust uriaș.
Vodafone a transmis din greșeală datele telefonice a peste 1.700 de angajați ai companiei News UK, care editează "The Times". Poliția britanică a "obținut și studiat" aceste date.
The Times denunţă o "atingere majoră adusă vieţii private" a angajaţilor News UK cu câteva ore înainte de prezentarea unui proiect de lege în Parlamentul britanic vizând în special extinderea capacităţii poliţiei de a accede la date informatice şi telefonice ale persoanelor suspectate de activităţi legate de terorism.
Datele transmise în martie 2014 erau cele ale unor jurnalişti, avocaţi, angajaţi şi lideri ai grupului de presă care publică The Times, The Sunday Times şi The Sun. Ele se referă la anii 2005-2007, precizează Times, potrivit Mediafax. Poliţia britanică a precizat că datele au fost transmise în cadrul operaţiunii Elveden, o anchetă privind suspiciunile de mituire a unor poliţişti şi funcţionari de către jurnalişti.
"Anchetatorii implicaţi în operaţiunea Elveden şi-au folosit competenţele prevăzute de lege pentru a cere Vodafone detalii despre apelurile efectuate de un jurnalist al News International (numele anterior al News UK)", precizează comunicatul poliţiei. The Times afirmă totuşi că, deşi ştia că aceste date au fost transmise din greşeală, poliţia le-a "analizat, a întocmit o listă cu apelurile emise de 1.757 de telefoane şi a păstrat aceste date timp de şapte luni în pofida solicitărilor de a le predate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News