Vodafone concediază 11.000 de angajați
Vodafone a anunțat un program masiv de disponibilizare, care va avea un impact asupra operațiunilor sale din Marea Britanie, în încercarea de a-și recupera performanța financiară.
Noul director executiv al companiei a spus că firma de telecomunicații a devenit necompetitivă și 11.000 de angajați vor fi disponibilizați în următorii trei ani, conform Sky News.
Grupul are puțin peste 100.000 de angajați la nivel global, dintre peste 9.000 în Marea Britanie.
Vodafone încă nu a răspuns solicitărilor de informații cu privire la câte posturi din Regatul Unit vor fi afectate, dar a fost confirmat că sediul său, din Berkshire, va fi lovit de măsură.
Margherita Della Valle, care a fost numită CEO luna trecută, după ce predecesorul său Nick Read a fost concediat la sfârșitul anului trecut, a declarat: „Performanța noastră nu a fost suficient de bună. Prioritățile mele sunt clienții, simplitatea și creșterea. Ne vom simplifica organizația, eliminând complexitatea pentru a ne recâștiga competitivitatea“.
Concedieri în companiile big-tech
La începutul anului 2023, Google a anunțat concedierea a 12.000 de angajați la nivel global, iar măsuri similare au lovit principalele companii din industria big-tech. Amazon a precizat, la rândul său, că va disponibiliza 18.000 de angajați, inclusiv în Europa, măsură ce va viza în principal magazinele administrate de grup şi resursele umane.
Anul trecut, Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat de asemenea concediaerea a 11.000 de angajați, adică aproximativ 13% din forţa de muncă.
Microsoft a invocat incertitudinea economică şi schimbările de priorităţi ale clienţilor și a anunţat pe 18 ianuarie 2023 că va concedia aproximativ 10.000 de angajaţi până la sfârşitul lunii martie, puţin sub 5% din cei 221.000 de angajaţi ai companiei tehnologice.
Disponibilizări în masă au aut loc și la Twitter, după ce Elon Musk a achiziționat compania.
„În efortul de a plasa Twitter pe o cale sănătoasă, vom trece prin procesul dificil de reducere a forței de muncă la nivel mondial vineri”, se arăta într-un email trimis de Musk.
Au existat informații că Musk va reduce cu până la 50% din forța de muncă a Twitter, la doar câteva zile după ce a devenit șeful companiei pe care a achiziționat-o pentru 44 de miliarde de dolari. Acest lucru ar putea însemna mii de locuri de muncă pierdute, deoarece compania avea peste 7.000 de angajați la sfârșitul anului 2021, conform unui dosar de reglementare.
În plus, Musk a concediat deja câțiva directori de top din Twitter imediat după ce a preluat controlul companiei, inclusiv directorul executiv, Parag Agrawal, șeful financiar, Ned Segal și șeful pentru afaceri juridice și politică, Vijaya Gadde.
Evan Spiegel, şeful Snap, compania-mamă a cunoscutei aplicaţii de mesagerie Snapchat, a anunţat în august 2022 o restructurare care va duce la suprimarea a aproximativ 20% din efective, adică a peste 1.200 de angajaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News