VOCEA ROMÂNIEI. Chirilă stârnește controverse. Delia Pitu, în echipa lui
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Delia Pitu şi Roxana Morar sunt două concurente pe care nu ai cum să le uiți ușor. Tudor Chirilă le-a pus în faţa unei piese greu de interpretat, dar vocile lor puternice au demonstrat din nou că merită să meargă mai departe.

În cea de-a doua rundă de confruntări, Tudor Chirilă a decis că Delia Pitu şi Roxana Morar "să se dueleze în ringul vocilor", antrenorul considerând că ambele pot face faţă unei provocări muzicale care nu a mai fost până acum la "Vocea României". Cele două concurente au fost provocate să interpreteze piesa "I can't get no satisfaction", în varianta lui Bjork şi PJ Harvey.

Tudor Chirilă a fost încântat de interpretarea fetelor, iar după discuţiile care au avut loc între ceilalţi antrenori, cântăreţul a mărturisit că se bucură că a reuşit încă o dată să stârnească atâtea controverse.

După încheierea reprezentaţiei, artistul a fost nevoit să facă o alegerea, iar aceasta a fost Roxana Morar. Delia Pitu a fost pe punctul de a părăsi competiţia Vocea României, însă unul dintre antrenori a decis să o salveze. În ultimul moment, Marius Moga a hotărât ca Delia să devină membră a echipei sale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel