Data actualizării:
Data publicării:

Vloggerii, CONTROVERSA momentului. Adevărul despre PROBLEMELE societății. "Bărbatul e nevinovat, săracul. Mânat când vede o fustă scurtă"

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sociologul Gelu Duminică a reacționat asupra vloggerilor care instigă la viol și la violență împotriva femeilor și a minorelor. 

Alegeri prezidentiale 2024

Gelu Duminică a vorbit despre problema vloggerilor care instigă la viol și la violență împotriva minorelor, asta după ce un nou influencer, copia lui "Colo", a intrat în atenția publicului cu declarații revoltătoare. Sociologul a vorbit și despre problemele pe care le are societatea.

"Înseamnă că societatea este extrem de tolerantă la ceea ce respectivii formatori de opinie emit ca opinii și că o mare parte din societatea românească consideră că ceea ce spun ei e corect. În cazul de față, spre exemplu, bărbatul săracul este un neajutorat care se lasă mânat de pornirile carnale în momentul în care vede o fustă scurtă. Ce să facem? Bărbatul e nevinovat, săracul. De vină este doar femeia", a spus Gelu Duminică, pe un ton ironic, în direct la B1 TV. 

Imaginea femeii în societatea românescă

"Asta spune ceva despre imaginea femeii în societatea românescă. Pandemia asta a scos la iveală lucruri pe care înainte nu le vedeam sau nu voiam să le vedem: rasismul, sexismul, misoginismul... depinde de noi dacă înțelegem că drumul pe care eram înainte era unul greșit și că nu arătam nicicum respectul față de demnitatea umană și respectul față de celălalt. Nouă ni se transmite genetic că "femeia nebătură e precum calul nestrunit" sau "că țiganul nu e om nici în ziua de Paște" și așa mai departe, lucruri pe care noi înșine le transferăm copiilor noștri ca valoare. Am rămas undeva acolo, la nivelul secolului 19", a completat el.

Obiceiurile "tâmpite" de la nuntă. Ritualuri sexiste

"Eu vă readuc aminte obiceiul ăla tâmpit de la nuntă, care încă se practică. Primul este furatul miresei, pe care apoi o răscumperi pe două sticle de vin și una de Whisky, ceea ce mi se pare inadmisibil. E un ritual sexist. Atât face o femeie... Pe de altă parte, obiciceiul acela tâmpit în care să ne călcăm nevasta pe picior când intrîm în biserică, ca să fie supusă. E valabil și invers dar se întâmplă mai puțin. Asta arată, repet, modul în care noi percepem femeia în societatea românească.

Și nu uitați că o femeie la trei secunde, în România, este victima unei forme de violență. Și noi vedem violența doar când o nefericită moare pentru că cel care i-a declarat iubire, i-a înfipt cuțitul în inimă. Nu facem decât să ne plângem două zile, după care continuăm", a mai spus Gelu Duminică. 

Citește și: Vlogger celebru, COPIA lui "Colo". În ATENȚIA publicului pentru INSTIGARE la viol. Postare greu de imaginat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel