Data publicării:

Vladimir Putin, reacție la acuzațiile aduse de Casa Albă

Autor: Alexandra Petrovici | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vladimir Putin reacționează la acuzaţiile de corupţie lansate de Casa Albă. Preşedintele Rusiei le-a catalogat drept "calomnii" si "ficţiuni inacceptabile". Reacția vine după ce subsecretarul  Departamentului Trezoreriei l-a acuzat pe liderul de la Kremlin că ar avea ascunsă o avere uriaşă.

Vladimir Putin a respins acuzațiile venite din partea oficialilor americani, potrivit cărora ar fi un preşedinte corupt. 

"Președintele Rusiei este la curent cu aceste afirmații. Le consideră absolut inacceptabile și inadecvate, dat fiind că vin din partea unor oficiali americani de cel mai înalt rang. Aceste acuzaţii sunt ficţiune pură şi calomnie", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. 

De altfel, preşedintele rus a declarat că aceste acuzaţii care îl vizează pun sub semnul întrebarii credibilitatea Departamentului Trezoreriei din SUA.

Aprecierile potrivit cărora Vladimir Putin este corupt reflectă cel mai bine punctul de vedere al Administraţiei SUA , a spus însă Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite.

Acuzaţiile la adresa presedintelui rus au fost lansate de Adam Szubin, subsecretar de stat al trezoreriei amerficane. 

Întrebat dacă liderul de la Kremlin este corupt, acesta a răspuns afirmativ.

„El ar primi un salariu de aproximativ 110.000 de dolari pe an. Acest lucru nu se potrivește cu adevărata sa situație financiară și el are o lungă experiență de a masca starea reală a finanțelor sale", a declarat Adam Szubin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel