Data actualizării:
Data publicării:

Vladimir Putin, MESAJ pentru fostele state ale Uniunii Sovietice

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat marţi că Moscova respectă suveranitatea fostelor republici sovietice, dar în relaţiile cu acestea ea îşi va apăra interesele, informează agenţia de presă TASS. 

"Desigur, noi trebuie să ne apărăm interesele (în relaţiile cu fostele republici sovietice) şi să nu aruncăm cu bani", a declarat Putin în cadrul şedinţei Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) în timpul căreia deputaţii şi-au dat acordul pentru numirea lui Dmitri Medvedev în funcţia de premier al Rusiei. 

Noi am DIZOLVAT Uniunea Sovietică

Răspunzând, potrivit TASS, la afirmaţii ale unor deputaţi conform cărora "de Rusia au rupt Ucraina, Republica Moldova, iar în Armenia au loc acum procese", Putin a subliniat că "nimeni nu a rupt nimic, noi înşine am dizolvat Uniunea Sovietică, singuri am făcut asta". După un asemenea "divorţ", niciuna dintre ţări nu-i poate dicta alteia propriile reguli, a spus Vladimir Putin. 

"Trebuie înţeles că acestea sunt state suverane şi ele au dreptul să-şi desfăşoare propria politică, trebuie să respectăm acest lucru. Altfel nu vom reuşi să construim niciun fel de relaţii", a atenţionat preşedintele rus, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel