Data publicării:
Vladimir Putin, discurs înainte de alegerile prezidențiale din Rusia. "Occidentul trebuie să înțeleagă că avem arme care pot lovi ținte pe teritoriul lor"
Vladimir Putin a ținut un discurs în fața Adunării Federale.
UPDATE:
Vladimir Putin și-a început discursul în fața Adunării Federale a Rusiei. Acesta a vorbit despre obiectivele sale, dar și despre războiul din Ucraina, profitând e ocazie și pentru a lansa noi acuzații la adresa Occidentului.
"Astăzi nu va fi vorba numai despre planurile noastre pe termen scurt, ci și despre obiective strategice, despre acele obiective a cărora rezolvare o consider importantă pentru dezvoltarea pe termen lung a țării. Acest program este un program de acțiuni, de măsuri concrete care a fost rezultatul discuțiilor directe cu ingineri, cu medicii, profesorii, oamenii de știință, voluntari, antreprenori, cu multe familii, cu eroii noștri de pe front. Sigur că înțelegem că astfel de măsuri au nevoie de pregătire, dar sigur că trebuie să corespundă nevoilor reale ale oamenilor. Am discutat foarte mult cu experți, iar dorințele, speranțele oamenilor, au devenit baza acelor proiecte și inițiative care vor fi auzite astăzi.
Mă bazez pe faptul că toate aceste măsuri vor continua pentru că vom reuși doar împreună să ne realizăm obiectivele stabilite. Împreună am demonstrat că suntem capabili să rezolvăm cele mei dificile obiective, să protejăm integritatea țării, să nu permitem să fie ruptă în bucăți (...) În acest an aniversăm deja zece ani de primăvară legendară și îi sărbătorim ce cetățenii noștri din Donbas care și-au dat sângele pentru a-și apăra pământul. (...) Toată economia și complexul industrial sunt destinate victoriei noastre și au fost susținute de perseverența noastră. (...) În doi ani de zile Rusia a fost susținută de milioane de ruble din partea fundațiilor umanitare ale voluntarilor și toate domeniile industriei din Rusia și-au demonstrat susținerea pentru frontul nostru din Ucraina. (...) Nu vom permite nimănui să se amestece în afacerile noastre interne", a declarat Vladimir Putin.
Acuzații la adresa Occidentului
"Așa numitul Occident s-a obișnuit să aprindă în întreaga lume conflicte naționale și în locul unei Rusii independente vor o Rusie slabă, despre care pot să spună orice și vor să facă din Rusia tot ceea ce au făcut în alte regiuni ale lumii, inclusiv în Ucraina, să ne facă să fim slabi din interior, dar nu le-au ieșit aceste lucruri pentru că s-au lovit de poziția dură și hotărârea poporului nostru. (...)
Occidentul a provocat conflicte în Ucraina, Orientul Mijlociu și alte regiuni ale lumii. Și continuă să mintă. Acum, fără nicio jenă, ei declară că Rusia ar fi intenționat să atace Europa. Ei bine, ei vorbesc doar prostii", a mai spus Putin.
Putin amenință
În discursul său acesta a ținut și să se laude cu armele Rusiei, lansând chiar amenințări.
"Occidentul trebuie să înțeleagă că avem și arme care pot lovi ținte de pe teritoriul lor. Și toate acele lucruri cu care vin și ne sperie, toate acestea amenință cu adevărat un conflict cu utilizarea armelor nucleare. Aceștia sunt oameni care nu au trecut prin încercări grele, au uitat ce este războiul", a spus Putin.
Forțele nucleare strategice rusești sunt într-o stare de deplină pregătire pentru utilizare, a mai afirmat președintele rus.
"Complexul de aviație hipersonică "Kinjal" nu numai că a fost pus în funcțiune, ci este și folosit cu eficiență ridicată pentru a distruge ținte deosebit de importante în timpul unei operațiuni militare speciale. Unitățile hipersonice cu rază intercontinentală "Avangard" și sistemele laser "Peresvet" sunt în serviciu de luptă", a mai spus Putin.
Știrea inițială:
Președintele rus Vladimir Putin se va adresa Adunării Federale cu discursul său anual, joi, 29 februarie, transmite Interfax. Acesta declarase anterior, în cadrul forumului Agenției pentru Inițiative Strategice, că în acest discurs al său va stabili sarcini pentru cel puțin următorii șase ani. Cu toate acestea, specificul mesajului este păstrat în mod tradițional secret până în momentul în care Putin îl va rosti. Acest mesaj ar urma să fie difuzat la ora 12:00, ora Moscovei.
Pe lângă membrii Dumei de Stat și ai Consiliului Federației, de regulă, la Adunarea federală sunt invitați lideri regionali, membri ai guvernului rus, Comisia Electorală Centrală, Camerele Publice și de Conturi, reprezentanți ai bisericii, companii de stat și jurnalişti.
Șeful CEC: Discursul lui Putin nu este propagandă, "este o analiză a muncii președintelui"
Cu o zi înainte, secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov, a spus că la eveniment vor fi invitați și unii jurnaliști străini. În același timp, Peskov a declarat că discursul va deveni baza campaniei electorale a lui Putin. Comisia Electorală Centrală a Rusiei susține că mesajul lui Putin, lansat în ajunul alegerilor nu reprezintă o încălcare a legislației electorale, deși astfel de motive au fost invocate de multe ori în trecut în cazul altor candidați. Potrivit Nikolai Bulaev, șeful adjunct al CEC, discursul lui Putin nu este propagandă, "este o analiză a muncii președintelui".
Totul se întâmplă în contextul în care alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc pe 17 martie 2024. Deși pe lângă Putin s-au înscris și alții în cursa pentru președenție, experții spun că totul ar fi de fapt un "teatru", iar contracandidații liderului de la Kremlin nu au nicio șansă pentru că tot Putin va fi declarat câștigător. Vladimir Putin poate rămâne la Kremlin până în 2036, când va împlini 84 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News