Vladimir Putin, despre o viitoare recăsătorie
Președintele federație Ruse, Vladimir Putin, a fost întrebat, joi, în timpul "dialogului în direct" dacă intenţionează să se recăsătorească.
În timpul „dialogului în direct", Vladimir Putin a fost întrebat când ţara va vedea din nou pe prima doamnă.
„Mai întâi ar fi bine ca fosta mea soţie să se căsătorească, iar după aceea mă voi gândi la viitor meu", a declarat preşedintele.
Preşedintele rus Vladimir Putin a divorţat, luna aceasta, în mod oficial de Liudmila, de care era despărţit de mai mulţi ani.
Vladimir Putin, a cărui viaţă privată - atunci când informaţiile nu provin de la Kremlin - este un subiect tabu pentru presa rusă, a surprins întreaga ţară, în iunie, anul trecut, anunţând, alături de Liudmila, că s-a despărţit de ea, într-un interviu televizat și regizat cu atenţie.
Preşedintele rus a declarat că este vorba despre "o decizie comună", după aproape 30 de ani de căsătorie.
"De fapt a fost o decizie comună, iar căsătoria noastră s-a încheiat deoarece nu ne mai vedeam aproape deloc. Fiecare are propia viaţă", declara atunci fosta soţie a preşedintelui. "Este un divorţ civilizat", continua Liudmila Putina, fără să spună dacă s-a pronunţat o hotărâre cu privire la divorţ.
Cine este Alina Kabayeva, despre care se vorbește că ar fi viitoarea primă doamnă a Federației Ruse
În ultima perioadă au existat zvonuri privind o presupusă relaţie a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, (62 de ani) cu gimnasta Alina Kabayeva.
De asemenea, există zvonuri cum că, gimnasta medaliată cu bronz la Olimpiada de la Sydney, iar apoi cu aur, patru ani mai târziu, este şi mama copilului lui Putin. Aceasta are un copil de doi ani, însă identitatea tatălui nu a fost făcută public.
Kabayeva a strâns în cariera sa 18 titluri de campioană mondială şi 25 de campioană europeană. Ea a devenit eroină naţională, la 17 ani, după ce căzut şi a pierdut titlul în Australia. Cârcotaşii spun că Putin a cerut atunci o audienţă pentru a o consola. În 2008, un ziar rus anunţa că Alina Kabayeva este logodită cu Putin şi că urmează să se căsătorească, după ce acesta va fi încheiat mandatul prezidenţial.
Citește și: Vezi cum arată fiicele lui Vladimir Putin
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News