Data actualizării:
Data publicării:

Vladimir Plahotniuc anunță că revine în politica din Republica Moldova: Vine timpul meu acum. Știu bine să rezolv situațiile de criză

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Oligarhul Vladimir Plahotniuc a anunțat ca revine în politica de peste Prut.

Fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc, anunță că revine în politica din Republica Moldova. Acesta a declarat într-un interviu pentru tribuna.md că este „un politician care știe bine să rezolve situațiile de criză și vine timpul meu acum”.

„Am considerat mereu și consider și acum că un politician trebuie să iasă în spațiul public doar dacă are să spună ceva cu adevărat important și de interes public, și nu pentru a face paradă de declarații și vorbe despre nimic. M-am ținut de acest principiu și nu am mai apărut de aproape de trei ani în spațiul public deoarece nu am considerat că e timpul pentru declarații speciale.

Cum am zis și mai devreme, am vrut mai întâi să dau posibilitate noii coaliții ACUM cu PSRM să-și demonstreze „aptitudinile”, apoi le-am oferit aceeași posibilitate „harvardiștilor”, ca să arate și ei ce pot face în guvernare fără ca să aibă scuză să spună că, ceva ori cineva de pe loc i-a încurcat să se manifeste. Și au avut 3 ani pentru a aduce vremurile bune în țară.

Cât de bine s-au isprăvit – se vede după situația în țară și ăsta este și subiectul, motivul care m-a făcut să iau decizia, pe care o anunț acum: am decis să revin în politica din Moldova. Eu sunt un politician care știe bine să rezolve situațiile de criză și vine timpul meu acum”, a spus Plahotniuc.

CITEȘTE ȘI     -    Washington Post: Serviciile secrete ruse din Moldova lucrează pentru a submina guvernul pro-occidental

Atacuri la adresa Maiei Sandu și guvernării PAS

„Iar această decizie de a reveni în politica este, la rândul său, explicația ieșirii mele publice de azi cu acest interviu. De la plecarea noastră de la putere au trecut 3 ani, iar guvernele care s-au succedat au avut posibilitatea să-și realizeze promisiunile făcute oamenilor, în special „harvardiștii” care, deținând puterea absolută în stat și având surse de finanțare externe practic nelimitate, au avut șansa imensă să aducă în țară „vremurile bune” promise.

Dar ce s-a întâmplat de facto? Guvernările care s-au succedat după noi s-au compromis definitiv și în mod absolut rușinos. Oamenii din Republica Moldova sunt azi disperați de situația lor dramatică. În așa hal țara nu a fost niciodată. Avem în prezent și criza economică, și criza energetică, și criza demografică, și criza de securitate, și de la toate acestea derivă numeroase alte problemele sociale acute. Lumea nu mai poate tolera asemenea nevoi, fiindcă sărăcia și riscurile pentru oameni și pentru țară sunt prea acute și prea grave și nu li se vede capătul.

Perioada de indulgență oferită guvernărilor anti-Plahotniuc s-a încheiat. Ele au demonstrat tot ce au putut. Acum e rândul meu să purced din nou să organizez o echipă politica, să revenim la putere și să demonstrăm cum trebuie de condus o țară pe timp de crize și cum se poate guverna eficient și cu rezultate concrete. Așa că, revenirea mea în politică se datorează în mare parte situației dramatice din Moldova în toate domeniile. Pe mine criza și nevoile oamenilor m-au readus în politica din Moldova, și nu altceva sau altcineva”, a spus Plahotniuc pentru tribuna.md, citat de Timpul.md.

CITEȘTE ȘI     -    Kremlinul o acuză pe Maia Sandu de „rusofobie”. Moscova nu va lăsa fără reacţie „declaraţiile antiruseşti ale Chişinăului”, ameninţă Maria Zaharova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel