Data publicării:
Vlad Voiculescu, aviz pozitiv pentru Ministerul Sănătății. Primele declarații
Vlad Voiculescu a primit aviz pozitiv pentru Ministerul Sănătății.
Vlad Voiculescu a primit aviz pozitiv pentru Ministerul Sănătății. El a întrunit 20 de voturi favorabile și o abținere.
"Avem o strategie națională de vaccinare, ne vom ține de ea. Vom pune accentul pentru perioada imediat următoare pe comunicare și pe problemele logistice care ar putea apărea, e o provocare. Avem câteva probleme structurale, pe de o parte finanțarea, dar pe de altă parte felul în care s-au făcut investițiile, efectiv nu s-au făcut. Aici e problema investițiilor făcute fără cap și problema lipsei de capacitate la nivelul Ministerului Sănătății și la nivelul instituțiilor care coordonează spitale. Evident trebuie să construim pe curat, pe adevăr, dar pentru a putea construi, avem nevoie de oameni profesioniști pe care îi invit să vină alături de noi. Avem un mandat în care vrem să construim la propriu și la figurat.
Am avut noroc. De fiecare dată vin în mijlocul unei crize, dar lipsa de noroc ar trebui să se transforme în responsabilitate. Am spus că nici o măsură nu trebuie exclusă. În funcție de datele reale pe care le avem putem impune o măsură sau alta. Acum nu se impune carantinarea unui oraș sau al altuia. Avem nevoie să vedem datele reale la nivelul fiecărui județ, asta vom face în perioada următoare.", a declarat Vlad Voiculescu
Actual consilier general al Capitalei, Vlad Voiculescu a mai fost ministru al Sănătăţii timp de şase luni în cabinetul Cioloş. Deşi iniţial şi-a dorit postul de viceprimar al Capitalei, Vlad Voiculescu a renunţat la această funcţie. Acesta a dat vina pe Nicuşor Dan, primarul general, şi l-a acuzat pe acesta că nu i-ar mai fi răspuns la telefon după alegeri. Iniţial, Vlad Voiculescu a vrut să candideze la Primăria Generală din partea PLUS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News