Vlad Pascu a vrut să nu mai rămână în arest preventiv. Decizia magistraților
Vlad Pascu, tânărul drogat care a omorât doi studenți la Geografie, rămâne în arest.
Vlad Pascu, tânărul care a ucis doi studenți la Geografie, anul trecut, în stațiunea constănțeană 2 Mai, rămâne în arest, după ce magistrații au decis să mențină arestul preventiv al acestuia pentru încă 30 de zile.
Magistraţii au decis să respingă cererile formulate de avocatul lui Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură.
„Constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului Pascu Matei Vlad şi menţine arestarea preventivă a inculpatului arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023.
Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate. Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpatului prin administraţia locului de deţinere. În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în minuta instanţei.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News