Data publicării:
Vizită neașeptată a unui urs koala într-o gară - Video
Un koala a făcut o vizită neanunțată, într-o gară.
Citește și - Top cele mai "puţin inteligente" animale din lume
Agenţia guvernamentală Transport for New South Wales (NSW) a precizat că această vizită neanunțată determinat poliția să facă o scurtă intervenție, conform DPA, citată de Agerpres.
Ce a făcut ursul Koala, într-o gară, încă de la primele ore ale dimineții
Imaginile publicate arată un koala, care se plimbă pe peronul gării din Casula, o suburbie a Sydney-ului, chiar la primele ore ale dimineţii de vineri.
„În timp ce făcea un tur al gării, un agent de tren a notificat Centrul de Control al Siguranţei, iar trenurile care veneau au fost avertizate să încetinească când treceau prin zonă. Cu ajutorul unor ofiţeri de poliţie din NSW, el şi-a găsit drumul înapoi spre tufişuri teafăr şi nevătămat”, a adăugat agenţia”, a declarat Transport for NSW într-o postare pe o rețea socială.
That’s not a eucalyptus tree!
— 10 News First Sydney (@10NewsFirstSyd) October 8, 2024
A koala has been captured on CCTV casually strolling through a train station in Sydney's south-west.
The furry traveller was seen climbing up steps at Casula station before wandering dangerously close to the platform's edge - although incoming… pic.twitter.com/MCmUjekts3
O mare populaţie mare de koala trăiește în zona de sud-vest a Sydney-ului, dar dezvoltarea urbană reprezintă o ameninţare tot mai mare pentru aceste specii de animale. Guvernul din New South Wales a investit milioane de dolari australieni în diferite proiecte de conservare cu scopul de a dubla numărul de koala din acest stat australian până în anul 2050.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News