Tabletă
Desktop
Data publicării:
“Viva Arte, Viva” este deviza Bienalei de artă contemporană de la Veneţia
Autor: Corespondenţă din Italia de la Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
Paolo Baratta și Christine Macel
Arta contemporană va ocupa şi la această a 57 ediţie a Bienalei de la Veneţia (13 mai-26 noiembrie) Giardini, Arsenalul , palatele şi locurile publice, aducând o tuşă nouă palatelor multicentenare şi amintind că oraşul din lagună nu este un muzeu, ci un oraş viu, care a ştiut şi ştie şi acum să privească spe viitor.
Expoziţiile prezentate de diferite ţări evidenţiază tot ceea ce este considerat mai valoros în domeniul artelor vizuale în acest moment. Operele şi instalaţiile vor atrage şi în acest an vizitatori de pe cinci continente la această manifestare de referinţă în materie de artă contemporană
Comisarul actualei ediţii este franţuzoaica Christine Macel, conservator şef la Muzeul de Artă Modernă din Paris. Alegerea preşedintelui Bienalei, Paolo Baratta, este o dublă onoare pentru Centrul Pompidou şi pentru Franţa, dar şi pentru femei. O onoare dorită de întreaga planetă a Artei care are ochii aţintiţi către “Bătrâna Doamnă”, cum este numită Bienala inaugurată în Lagună în 1895.
Giulio Andreotti Carlo
Dintre cei 27 de comisari care s-au succedat din 1962 până astăzi, majoritatea a fost formată din italieni şi aproape în totalitate din bărbaţi. Excepţie au făcut academicianul francezu Jean Clair (1995). În 2005, au condus Bienala două femei: Maria de Corral şi Rosa Martinez. Să-l amintim şi pe nigerianul din München şi New York, Okwui Enwezor în 2015
Christine Macel este bine cunoscută în lumea artei atât pentru inteligenţa, cât şi pentru intransigenţa ei. Ei i se datorează Expoziţia Orozco din 2009, sau cea a video-urilor lui Anri Sala din 2012. La Muzeul Naţional de Artă Modernă, a dezvoltat Departamentul Creaţie contemporană şi perspective şi a organizat expoziţii de referinţă, ca Danser sa vie, art et danse aux XXe et XXIe siècles în 2011, Les Promesses du passé: une histoire discontinue de l'art à l'Est de L'Europe depuis 1956 (50 de artişti), în 2010, sau Dyonisiac în 2005, o plonjare în spiritul exaltat al artiştilor.
La Veneţia, a fost comisarul Pavilionului Francez în 2013, când Franţa a fost reprezentată de plasticianul de origine albaneză Anri Sala, cu UnRavel, o melancolică punere în scenă sonoră şi a filmelor sale uimitoare care transformau mâinile pianiştilor în dansatori-etoile.
Anne Imhof, Povești și legende
În afară de Christine Macel, o altă femeie va anima prestigioasa manifetare de artă contemporană. Este vorba despre Cecilia Alemani, numită comisarul Pavilionului Italiei.
Actualmente director al programului de artă pentru public High Line Art, la New York, ea a colabrat şi cu Tate Modern din Londra, MoMA sau Palazzo Grassi din Veneţia.
Artiştii selecţionaţi de Cecilia Alemani sunt Giorgio Andreotta Calò, Roberto Cuoghi şi Adelita Husni-Bey.
“Cu operele lor, Giorgio Andreotta Calò, Roberto Cuoghi şi Adelita Husni-Bey reprezintă moduri complementare şi distincte de a face artă în Italia de astăzi. Cei trei artişti sunt născuţi în Italia între jumătatea anilor 1970 şi în anii 1980 şi sunt prezenţi pe scena artistică naţională şi internaţioală la începutul acestui secol, ajungând la diverse niveluri de notorietate. De la tânăra promisiune Husni-Bey la mai maturul Cuoghi, operele şi limbajele lor artistice sunt globale, dar legate intim de cultura ţării noastre. Proiectul meu nu vizează să prezinte o imagine completă asupra artei italiene, ci, mai curând, să privească în profunzime lucrările celor trei artişti – voci originale ce s-au afirmat în ultimii ani, dându-le spaţiu, timp şi resurse pentru a prezenta un proiect ambiţios… Sper că acest Pavilion va propune o imagine a Italiei actuale şi cosmopolite, văzută nu prin lentila nostalgică a generaţiilor precedete, ci privind către viitor cu entuziasm şi cu capacitatea critică de a se confrunta cu noi limbaje şi cu experienţa altor naţiuni”.
Bienala de la Veneţia, această mare misă a artei contemporane, alătură staruri şi plasticieni necunoscuţi şi promite să apropie vizitatorii de artişti
« Viva Arte Viva », exclamă Christine Macel. “Va fi o Bienală cu artişti, făcută de artişti, pentru artişti”. Bienala nu se va mulţumi numai cu o succesiune de opere, ci va permite o mai intimă înţelegere a universului plasticienilor prin Open Table (întâlnire cu un artist la un dejun) sau Je déballe ma bibliothèque (cărţile preferate ale artiştilor ce vor putea fi consultate în Pavilionul Stirling din Giardini).
Cecilia Alemani
Parcursul Expoziţiilor Bienalei va fi ritmat de 9 Trans-pavilioane, fiecare formând un capitol al aceleiaşi opere. Astfel, povestea începe cu Pavilionul artiştilor şi cărţilor şi se termină cu Pavilionul timpului şi al infinitului, o reflecţie asupra efemerităţii şi repetiţiei. Între ele: Pavlionul bucuriilor şi temerilor, Pavilionul Comun, Pavilionul Pământului, Pavilionul tradiţiilor, Pavilionul Şamanilor, cu brazilianul Ernesto Neto, Pavilionul Dionisiac şi Pavilionul culorilor pe care îl va ocupa scoţianca Karla Black.
Dintre cei 120 de artişti ce vor expune la Bienală, 103 participă pentru prima dată. Cel mai în vârstă dintre ei este dansatoarea şi coregrafa americană Anna Halprin, care îşi va sărbători acolo împlinirea a 79 de ani. 62 de ani o despart de cea mai tânără participantă, Katerine Nunez, născută în Filipine în 1992. Ele sunt două dintre cele 42 de femei invitate de Christine Macel la această ediţie. O treime dintre ele vin din America Latină, Orientul Mijlociu, Europa de Est şi Rusia.
Xavier Veilhan, Merzbau musical
Dacă starurile nu lipsesc la apel - Kader Attia, Erwin Wurm, Philippe Parreno sau Kiki Smith – există şi multe descoperiri. Să-i amintim pe Maria Lai (1919-2013) sau Giorgio Griffa, pictor abstract a cărui operă a fost expusă recent la Fundaţia Van Gogh din Arles, reprezentantul Noului Realism, Raymond Hains (1926-2005), sau pe Sheila Hicks.
Programul Bienalei se grefează pe cel al celor 84 de pavilioane naţionale. Astfel, Kiribati, din arhipeleagul Oceanului Pacific, prezintă la Palazzo Bembo o expoziţie de artă submersibilă, în timp ce Antigua-et-Barbuda, ţară din Antile, îl reabilitează pe scriitorul Frank Walter (1926–2009), primul locuitor de culoare care a devenit proprietarul unei plantaţii de trestie de zahăr.
Pavilionul Franței
Se întâlnesc şi alte iniţiative la această sărbătoare a artei contemporane. Cea mai bizară dintre ele aparţine Islandei care şi-a centrat intervenţia pe doi troli canibali, înalţi de 36 de metri, iar cea mai politică este semnată de Olafur Eliasson al cărui proiect Green Light vine în ajutorul migranţilor prin producţia de lămpi compuse din materiale reciclate. Ele ilustrează perfect direcţia afirmată de Paolo Baratta, de a ”arăta opera de artă ca un act de opoziţie, de emancipare şi de generozitate”.
Pavilionul Franţei va fi reprezentat de Xavier Veilhan. Hammad Nasar va reprezenta Statele Arabe Unite într-o expoziţie pe tematica jocului. Din Spania vine Jordi Colomer, în timp ce Sharon Lockhart va apăra culorile Poloniei cu un proiect despre adolescenţă…
Sculptorul Xavier Veilhan este cunoscut pentru sculpturile sale animaliere. Proiectul său la Bienală, intitulat Merzbau musical, referire la sculptura artistului Dada Kurt Schwitters, este o instalaţie inspirată de un studio de înregistrări. Publicului îi vor fi puse la dispoziţie instrumente de muzică, uneori inventate pentru această ocazie. Proiectul îi are drept colaboratori pe muzicenii grupului Air.
Geta Bratescu
Pentru Austria expune fotograful şi sculptorul Erwin Wurm. După ce a realizat Narrow House la Bienala din 2011, el s-a asociat de această dată cu Brigitte Kowanz penru o expoziţie intitulată Licht-Pavillon. Operele lui Wurm asociază adesea ridicolul şi umorul cu o dimensiune conceptuală: “Am acordat un loc şi o valoare unor lucruri pe care le aruncăm sau le ascundem în mod obişnuit: ridicolul, eşecul. Jocul are, după părerea mea, o mare forţă, o putere de subversiune. Umorul şi jocul permit relevarea multor întrebări, dar şi afirmarea multor lucruri, fără a răni sau a fi doctrinar”. Pavilionul Hoffman va găzdui deci două proiecte artistice separate, realizate de doi artişti.
În timp ce Phyllida Barlow reprezintă Marea Britanie, Irlanda o va avea ca porte-parole pe Jesse Jones. Aceasta din urmă s-a asociat cu actriţa de teatru Olwen Fouéré într-un performance având ca temă “reprezentarea naţională a Veneţiei ca loc alternativ pentru Statul irlandez”. Creaţia abordează problematici politice şi sociale actuale, cum ar fi controlarea de către stat a corpului femeii.
Pavilionul României
Swiss Arts Council Pro Helvetia a încredinţat Pavilionul Elveţiei istoricului de artă Philipp Kaiser, născut la Berna, dar locuind şi lucrând la Los Angeles, unde pregăteşte acum o expoziţie despre biblioteca şi arivele lui Harald Szeemann pentru Getty Research Institute.
Canada l-a trimis la Bienală pe Geoffrey Farmer, artist care, de-a lungul a 20 de ani de carieră, a avut expoziţii la Muzeul Migord de artă contemporană din Zürich, la Luvru, la Documenta 13 de la Kassel, la Tate Modern şi la Muzeul de Artă Contemporană din Montreal… Conceperea pavilionului li se datorează conservatoarei de artă modernă şi contemporană Kitty Scott, şi lui Morton Rapp din Ontario.
Ministrul flamand Sven Gatz l-a numit pe Dirk Braeckman pentru organizarea Pavilionului Belgiei. Acesta va etala numai opere inedite. În fotografiile sale enigmatice, Braeckman creează o lume izolată, închisă în care se combină tactilitatea şi textura, distanţa şi intimitatea. Imaginile lui monumentale nu intenţionează să povestească ceva, dar sugerează o multitudine de poveşti. Texturile, materialele şi suporturile diferite pe care le experimentează îi permit căutarea efectelor de supraexpunere sau de subexpunere prin diverse tiraje. Subiectele sunt luate din mediul imediat înconjurător: locuri, spaţii şi mai ales interioare.
Erkka Nissinen și Nathaniel Mellors, The Aalto Natives
Pentru prima data după 1958, Tunisia va participa la Bienala de la Veneţia. Va fi un pavilion atipic, departe de viziunea clasică de a prezenta opera şi artişti. El va lua forma unei acţiuni simbolie şi interactive, destinate a servi de punct de plecare tematicii frontierelor, punând astfel accent tocmai pe spiritual Bienalei, centrat pe absenţa frontierelor. Veneţia se transformă într-un teatru sub cerul liber care încearcă să prezinte o lume prin intermdiul pavilioanelor naţionale, trecerea de la o naţiune la alta fiind liberă. Pornind de la constatarea că Tunisia este prin istoria şi prin actualitatea ei o ţară a migraţiilor, proiectul vizează interpelarea publicului internaţional cu privire la abolirea frontierelor geografice şi culturale, denunţarea intoleranţei şi neîncrederii în celălalt. Totul prin intermediul unui performance intitulat The Absence Of Paths, care are trei puncte simbolice. El este însoţit de o platformă on line interactivă care va prezenta contribuţiile artiştilor şi intelectualilor sub diverse forme, megând de la eseu la înregistrarea audio.
Mark Bradford
Anne Imhof cunoaşte un succes din ce în ce mai mare de la începutul anului 2000 cu performace-urile ei coregrafice, care se desfăşoară ca nişte stranii reverii. Opere onirice care vor prezenta Germania la Bienală. Coregrafă în principal, artista este hotărâtă să capteze esenţa epocii, aşa cum apare ea adescenţilor, viitorii locuitori ai unei lumi care se întrevede cu fiecare zi ce trece mai diferită de cea actuală.
Tunisia
Expoziţia finlandeză se va numi The Aalto Natives şi va fi curatoriată de Xander Karskens. Ea prevede crearea unui mediu înconjurător în care se vor găsi instalaţii multimedia, o sculptură şi un ou vorbitor. Erkka Nissinen trăieşe între New York, Helsinki şi Amsterdam, iar opera ei constă în crearea unor universuri absurde şi comice prin folosirea video-ului, instalaţiilor şi marionetelor. Nathaniel Mellors, la rândul lui, lucrează la Amsterdam şi la Los Angeles şi explorează tot situaţiile absurde, ca în Ourhouse, creaţie începută în 2010 şi care continuă, o serie dramatică prezentând o excentrică familie britanică.
Pavilionul Statelor Unite
Comisariatul Pavilionului american i-a revenit lui Christopher Bedford, director al Rose Art Museum de la Brandeis University (Massachussetts). Artistul de culoare Mark Bradford, a declarat că este vorba despre o operă cu dimensiune politică şi socială. “Corpul negru este întotdeauna puternic politizat, mai ales în Statele Unite şi purtarea acestei greutăţi reprezintă pentru mine un drept prin naştere. M-am gândit mult ce contează acum pentru mine şi cred că a venit momentul să expun toate acestea”, explica el într-un interviu pentru New York Times.
Jesse Jones, Irlanda
România trimite la Veneţia proiectul “Apariţii” al artistei Geta Brătescu. Expoziția va pune accent pe îmbinarea mediilor artistice, revelând caracterul mobil, deschis, performativ al artei Getei Brătescu, precum și proliferarea ideilor, fluxul debordant al imaginației și libertatea de manifestare care însoțesc creativitatea specifică acestei artiste. Participarea Getei Brătescu la Bienala de la Veneția constituie o sinteză a parcursului ei artistic, concepută prin prisma unor nuclee tematice, incluzând și cea mai recentă etapă a practicii ei artistice, într-o încercare de a oferi o oglindire a spațiului atelierului, înțeles ca spațiu fizic, dar și ca entitate meta-artistică. Consistența, integritatea, calitatea estetică și intelectuală a acestui demers, incredibila prezență a artistei - care se dezvăluie prin lucrările în care ea se auto-reprezintă, dar și în personajele/figurile feminine pe care ea le invocă - vor transforma Pavilionul României și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia într-un „atelier continuu" pentru fiecare vizitator în parte.
Phyllida Barlow
Pe lângă semnificația istorică a parcursului ei, Geta Brătescu este și o artistă a contemporaneității, a cărei versatilitate și capacitate permanentă de reinventare rezonează cu preocupările, explorările materiale și conceptuale ale artiștilor care imprimă astăzi traiectoria artei contemporane. Prezența ei la Bienala de la Veneția caută să comunice în primul rând capacitatea artei de inventa narațiuni care transcend contextul sumbru al lumii actuale, pe fundalul unei reflecții artistice și curatoriale care evidențiază forța transformatoare a feminității, ca întruchipare prin excelență a unui „subiect nomad". Arta Getei Brătescu se situează în deplină consonanță cu întoarcerea la materialitate, la forța imaginației artistice și a plăsmuirii. Interesul reînnoit pentru imagine și reprezentare semnalează și racordarea practicii ei artistice la dezbaterile actuale despre rolul artei, ca spațiu de oglindire a punctelor nevralgice ale realității, dar și ca mod de instituire a unui limbaj specific care poate genera noi forme de subiectivitate.
Trolii canibali din Pavilionul Islandei
Artistă cu o carieră îndelungată și prolifică, Geta Bratescu (n. 1926) a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, gravura, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video și performance. Este director artistic al revistei Secolul 20/Secolul 21. În 2016 Hamburger Kunsthalle a prezentat o amplă Retrospectivă Geta Bratescu, iar printre expozițiile sale recente se numără expoziția personală de la Tate Liverpool din 2015, cea de la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive, SUA, MATRIX 254 / Geta Brătescu, participarile în II Palazzo Enciclopedico, La Biennale di Venezia, 2013, La Triennale Paris,2012, Palais de Tokyo, si în cea de-a 12-a ediţie a Bienalei de la Istanbul din 2011, etc. În 2017, Camden Arts Center, Londra, îi va dedica Getei Brătescu o expoziție personală curatoriată de Jenni Lomax.
Proiectul Canadei pentru Bienala
„Participarea lucrărilor mele la Bienala de la Veneția, reprezentând România, este o fericită repetare, o dată în 1960 și din nou astăzi. Sunt fericită pentru că, fără nicio intenție, ceea ce am lucrat în micul meu atelier s-a ivit din mișcarea gândurilor spre aceste desene, acestea printre multe altele, realizate într-o viață”, mărturiseşte artista.
Viva Arte Viva
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
