Golurile au fost înscrise de Tim Matavz (23), Byan Linssen (48) şi Roy Beerens (77) pentru gazde, respectiv Denis Drăguş (50).
În prima manşă, disputată la Ovidiu, scorul a fost egal, 2-2.
Vitesse a dominat prima repriză a meciului cu Viitorul, dar constănţenii au avut două mari ocazii de gol, ambele ratate însă de Ianis Hagi. În minutul 7, căpitanul Viitorului nu a reuşit să-l învingă pe portarul Eduardo, după o recuperare a balonului în apropierea careului olandez. Opt minute mai târziu, goalkeeper-ul lui Vitesse a respins greşit un balon, care a ajuns la Hagi, însă decarul român nu a a nimerit poarta.
Olandezii au deschis scorul în minutul 23, prin Tim Matavz, care a trimis balonul în poartă în urma unui corner. Iniţial, site-ul UEFA i-a atribuit golul lui Jake Clarke-Salter.
Scorul putea fi mai dur
Vitesse a mai ratat câteva bune ocazii pe parcursul primului mitan, trimiţând de două ori mingea în bară, prin Alexander Buttner (22) şi Bryan Linssen (41).
Echipa olandeză şi-a majorat avantajul după pauză, prin căpitanul Bryan Linssen (48), însă Viitorul a replicat imediat şi a redus din handicap prin Denis Drăguş, autorul unei duble pentru constănţeni în prima manşă. Acesta a trimis balonul în poartă din interiorul careului, după o centrare a lui Lima (50).
Vitesse a rămas însă echipa mai ofensivă, reuşind să-şi majoreze avantajul prin Roy Beerens, în urma unei mari greşeli a defensivei constănţene (77). După cel de-al treilea gol al gazdelor, Viitorul a dat o replică palidă, iar olandezii au dominat finalul jocului, obţinând o calificare meritată în faza următoare.
Vitesse Arnhem va avea ca adversară în turul al treilea preliminar al Europa League echipa elveţiană FC Basel, eliminată în preliminariile Ligii Campionilor de PAOK Salonic, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu.
În primul tur preliminar al Europa League, FC Viitorul a eliminat-o pe Racing Union Luxemburg cu scorul general de 2-0.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor