Fostul comandant al închisorii comuniste din Rîmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, a părăsit spitalul unde s-a internat săptămâna trecută și urmează să fie audiat, marți, la ora 10:00, de procurorii Parchetului General, potrivit surselor DeCe News.
Locotenent-colonelul în rezervă va urca pentru a doua oară scările Parchetului, după ce pe 3 septembrie a răspuns pentru prima dată întrebărilor referitoare la perioada în care a condus ”Închisoarea tăcerii”, 1956-1963.
Fostul comandant de penitenciar era așteptat la audieri și marțea trecută, de asemenea, la ora 10:00. Cu o zi înainte, însă, avocatul lui Vișinescu le-a transmis procurorilor un bilet de trimitere în spital, care au fost nevoiți să amâne chestionările.
Pe 3 septembrie, Alexandru Vişinescu a fost fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte pentru săvârşirea infracţiunii de genocid.
Alexandru Vișinescu a fost timp de șapte ani comandant al închisorii comuniste din Rîmnicu Sărat, supranumită și ”Închisoarea Tăcerii”. Bătrânul, care are acum 89 de ani și locuiește în București, a condus corpul de represiune al închisorii rîmnicene, unde deținuții erau bătuți, subnutriți și umiliți.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, condus de Andrei Muraru, a identificat 35 de astfel de persoane, cu funcții de conducere în aparatul represiv comunist, iar numele lor va fi dezvăluit în perioada următoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare