Data publicării:

Virusul periculos care îmbolnăvește bebelușii, deși există vaccin. Dr. Doina Pleșca: Determină forme severe de pneumonii și 90% din bronșiolite

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Anca Doina Pleșca, medic primar pediatru și președintele Societății Române de Pediatrie, a avertizat cu privire la virusul care poate genera o evoluție gravă în cazul bebelușilor.

În cadrul conferinței „Informarea susține vaccinarea”, organizată de DC News Media Group, Anca Doina Pleșca, medic primar pediatru și președintele Societății Române de Pediatrie, a vorbit despre pericolul reprezentat de infecția cu virusul sincițial respirator, depistată mai ales în rândul copiilor mici, cu vârste de sub un an.

"La acest moment virusurile se află într-o competiție. Într-adevăr, virusul sincițial respirator este foarte crescut la vârste mici, alături de virusul gripal, de SARS CoV2... Dacă este să ne referim la vârstă, da, este foarte frecvent la vârste foarte mici. Sunt zilnic internați copii care, din nefericire, sunt sub 12 luni și prezintă infecții respiratorii joase, bronșiolite și pneumonii, câteodată cu evoluție destul de severă", a declarat dr. Anca Doina Pleșca.

Măsuri de prevenție

"Dar în unele cazuri evoluția infecției cu virusul sincițial respirator este gravă, asta în condițiile în care avem vaccin", a intervenit jurnalistul Val Vâlcu.

"Noi știm că virusul sincițial respirator este un virus de iarnă, deci care începe să își exprime virulența în mod deosebit începând din luna noiembrie, mergând așa cam până în luna martie. Mai știm, de asemenea, că până la 93% dintre copii în primul an de viață dobândesc această infecție care nu lasă imunitate și care implicit poate să îi îmbolnăvească de mai multe ori.

Da, aveți dreptate, există la acest moment niște măsuri de prevenție a infecției cu virusul sincițial respirator și care încep prin măsurile de zi cu zi, care se referă la izolarea copilului, evitarea mersului cu copilul în spații închise, aglomerate, folosirea măștii, mai ales în situația în care ne aflăm într-o colectivitate în care există boli acute respiratorii, spălatul pe mâini, foarte important. Sunt doar câteva măsuri.

Vaccinarea împotriva virusului sincițial respirator

Dacă este să ne referim la vaccinarea împotriva virusului sincițial respirator, aceasta este o simulare imunologică pasivă și care trebuie făcută populației la risc odată cu începerea sezonului de îmbolnăviri mai frecvente. Progresele medicale au dus, într-adevăr, la niște performanțe în ceea ce privește această imunizare. (...)

Poate aș putea să mai spun un lucru important și anume vaccinarea gravidelor din săptămâna 32 de sarcină, această vaccinare permițând practic prin transfer placentar și mai departe prin secreția lactată, să protejeze sugarul în primele luni de viață. Este foarte important pentru că din nefericire acest virus determină forme severe de pneumonii și peste 90% din etiologia bronșiolitelor este determinată de acest virus", a explicat dr. Anca Doina Pleșca.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel