'Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, n.r.), supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi.(...)
Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă!'
'Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General', a precizat ministrul.
Virgil Popescu a declarat miercuri că jumătate dintre măştile aflate pe piaţă nu protejează împotriva Covid, iar Ministerul Economiei va emite un ordin pentru a obliga comercianţii să precizeze acest lucru în cazul produselor neconforme.
El a semnalat că, în urma controalelor făcute de ANPC, s-au găsit nenumărate nereguli. 'Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie - hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori - nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea.'
'Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia', a spus Popescu. Potrivit acestuia, ANPC a dat amenzi de 18 milioane de lei unor comercianţi care aveau la raft astfel de măşti neconforme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor