Invitatul lui Răzvan Dumitrescu, senatorul liberal Virgil Guran a vorbit despre negocierile dintre PSD și PNL și despre ce poziții și ministere sunt deschise pentru a fi negociate.
„În momentul de față e o dilemă în PNL sau a fost o dilemă, ori continuă: cu PSD sau cu USR? Așa a arătat dilema. S-a tranșat definitiv?”, a ridicat Dumitrescu problema.
„Încă nu e tranșată definitiv”, a spus Guran. „Dar de principiu da. A fost un vot luni, dacă se intră la negocieri și se poate ajunge la o concluzie cu PSD. Au fost 48 de voturi pentru și 22 împotrivă. Un vot împotrivă a fost și din partea mea. Și acum au intrat la negocieri. Dacă pretențiile PSD sunt peste cele normale, atunci s-ar putea să se stopeze negocierile, dar eu cred că până la urmă se va ajunge la o concluzie”, a continuat senatorul.
„Ce înseamnă peste pretenții? A fixat PNL un prag? Adică pe aici nu se trece?”, a întrebat Dumitrescu.
Premierul nu se negociază
„Să dăm un exemplu de prag. Premierul. Nu se negociază în momentul de față, sau cel puțin așa s-a stabilit la noi, că nu se negociază acest lucru. Așa s-a stabilit la noi, premierul trebuie să rămână la PNL”, a răspuns Guran.
„Nu cred că îi deranjează pe cei de la PSD”, a conchis Dumitrescu.
„În prima fază, cel puțin, au încercat. E posibil să fie o tehnică a negocierii. Ceri mult ca să obții ceea ce vrei până la urmă”, a afirmat senatorul.
„Au cerut premierul?”, a întrebat prezentatorul emisiunii.
„La un moment dat, da, au venit cu pretenția de a avea premierul”, a răspuns Guran.
„Le-ați refuzat premierul, dar negocierile durează și în fiecare zi pot apărea alte detalii. La un moment dat, spunea PSD că își dorește ca numărul de ministere să crească la 20, ca să aibă de unde împărți coaliția care se formează și ei ar fi vrut jumătate dintre ministere, iar celelalte să fie împărțite între PNL și UDMR”, a continuat Dumitrescu.
„Se mărește numărul de ministere pentru binele țării, nu pentru a putea să aibă mai multe portofolii”, a afirmat Guran.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine