Data actualizării:
Data publicării:

Viorica Dăncilă, invitație oficială în Bosnia și Herțegovina. România susține aderarea la UE

Autor: Bianca Ştefan | Categorie: Politica
WhatsApp
Premierul României, Viorica Dăncilă
Premierul României, Viorica Dăncilă

Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi preşedintele Consiliului de Miniştri din Bosnia şi Herţegovina, Denis Zvizdic, au discutat sâmbătă, la Sofia, despre posibilităţile de dinamizare a cooperării în plan politic, economic şi cultural. 

"Dialogul a reconfirmat interesul ambelor guverne pentru o dezvoltare accentuată a relaţiilor bilaterale în perioada următoare şi pentru promovarea cooperării în arii de interes comun. În cadrul întrevederii, cei doi premieri au trecut în revistă stadiul cooperării bilaterale şi au discutat posibilităţile de dinamizare a acesteia în plan politic, economic şi cultural. În context, au acordat o atenţie deosebită consolidării cooperării economice, unde există un potenţial considerabil, care trebuie valorificat pe deplin", se arată în comunicatul Guvernului, potrivit Agerpres.

De asemenea, discuţiile au vizat extinderea cooperării sectoriale, încurajarea dialogului între mediile de afaceri şi organizarea unui forum economic. 

Conform Executivului român, preşedintele Consiliului de Miniştri din Bosnia şi Herţegovina a transmis premierului Dăncilă invitaţia de a efectua o vizită oficială în ţara sa. 

Bosnia și Herțegovina, susținută de România pentru aderarea la UE

La rândul său, premierul român a reiterat "susţinerea fermă a ţării noastre pentru avansarea Bosniei şi Herţegovinei pe calea aderării la UE" şi angajamentul României de a acorda asistenţă tehnică în procesul de pregătire pentru aderare. 

"Partea română a reconfirmat sprijinul pentru obiectivul european al Bosniei şi Herţegovinei, inclusiv în contextul în care România va deţine Preşedinţia Consiliului UE în primul semestru al anului viitor. A încurajat continuarea implementării Agendei de Reforme, în contextul dezideratului autorităţilor de la Sarajevo de a obţine statutul de candidat la aderarea la UE", se precizează în comunicat. 

Totodată, Viorica Dăncilă a exprimat deschiderea Guvernului pentru a continua să împărtăşească modalităţile cele mai potrivite pentru a sprijini Bosnia şi Herţegovina în intensificarea cooperării sale cu NATO, având în vedere importanţa securităţii şi stabilităţii în întreaga regiune,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel